Noul medicament, botezat OCT2013, a prevenit, în studiile preclinice, aritmia letală şi fibrilaţia ventriculară la fel de eficient ca lidocaina, dar fără efectele secundare severe ale acesteia.
Eficacitatea noului compus sintetizat a fost testată de o echipă de cercetători de la King‘s College London, pe un model de atac de cord la şobolani.
Multe dintre cele 100.000 de decese cauzate de atacurile de cord care se produc în fiecare an în Marea Britanie au loc înainte ca ambulanţa să poată ajunge la faţa locului. Aceste decese sunt cauzate de ischemie, care apare atunci când muşchiul inimii nu primeşte suficient sânge din cauza unui blocaj într-o arteră coronariană. Asta duce la apariţia batăilor neregulate ale inimii, cunoscute sub numele de fibrilaţie ventriculară (VF), care provoacă rapid decesul.
Deşi cercetări anterioare au identificate medicamente care pot contracara fibrilaţia ventriculară, efectele secundare le-au făcut să eşueze în studiile clinice. Este şi cazul medicamentului lidocaină, care s-a dovedit că poate preveni VF, dar cu efecte secundare serioase pentru alte părţi ale inimii şi pentru sistemul nervos.
În consecinţă, lidocaina se administrează doar I.V. în spitale şi nu poate aborda decesele prespitaliceşti asociate cu VF induse de ischemie cardiacă.
Acum, cercetătorii au sintetizat un compus cu o structură similară cu lidocaina. Ei au demonstrat că OCT2013 se transformă în lidocaină activă într-un mediu cu oxigen redus, respectiv în partea inimii care suferă de ischemie. OCT2013 în sine este inactiv şi nu provoacă alte efecte în organism şi, prin urmare, nu are efecte secundare.
Rezultatele, publicate în British Journal of Pharmacology, arată că OCT2013 a prevenit VF indus de ischemie cardiacă la şobolani, mimând efectele lidocainei asupra proprietăţilor electrice ale regiunilor ischemice ale inimii, dar fără a imita efectele nedorite ale lidocainei în alte părţi în organism.
Analizele chimice au arătat că OCT2013 s-a transformat în lidocaină numai în părţile inimii care se confruntau cu ischemie cardiacă.
„Am inventat o nouă clasă de medicamente care are potenţialul de a preveni moartea subită asociată cu un atac de cord“ , a declarat dr. Mike Curtis, de la Şcoala de Medicină Cardiovasculară şi Ştiinţe, care a condus experimentele.
Cercetătorii speră că OCT2013 ar putea sta la baza unui nou medicament împotriva fibrilaţiei ventriculare, care poate fi prescris pentru administrare în afara spitalelor, abordând astfel o nevoie terapeutică importantă care a rămas până acum nesatisfăcută.
„Intenţionăm să testăm OCT2013 la o a doua specie de animale (iepuri), apoi să căutăm fonduri pentru a iniţia testarea la om“, a mai spus dr. Curtis descriind următorii paşi pentru compusul OCT2013.