Un nou studiu relevă o strategie universală pentru reducerea tensiunii arteriale

Un nou studiu relevă o strategie universală pentru reducerea tensiunii arteriale

Hipertensiunea arterială este principala cauză de morbiditate şi mortalitate în lume. Unul dintre cele mai ample studii care investighează efectul reducerii sodiului (sării) din alimentaţie asupra tensiunii arteriale, şi care a inclus persoanele cu hipertensiune arterială care iau deja medicamente, arată că reducerea aportului de sare poate scădea semnificativ tensiunea, chiar şi la persoanele care iau medicamente pentru această afecţiune. Prin diminuarea consumului de sare cu aproximativ o linguriţă pe zi, participanţii au înregistrat o scădere notabilă a tensiunii arteriale sistolice, subliniind rolul esenţial pe care îl poate juca dieta în gestionarea tensiunii arteriale.

Aproape oricine îşi poate scădea tensiunea arterială, chiar şi persoanele care iau în prezent medicamente pentru această afecţiune, prin reducerea consumului de sodiu, potrivit unui nou studiu de cercetare realizat deCentrul medical al universităţii americane Vanderbilt (VUMC), Spitalului Northwestern şi Universitatea Alabama din Birmingham (UAB).

În cadrul studiului, participanţii de vârstă mijlocie până la vârstnici şi-au redus aportul de sare cu aproximativ o linguriţă pe zi, comparativ cu dieta lor obişnuită.

Rezultatul a fost o scădere a tensiunii arteriale sistolice cu aproximativ 6 milimetri de mercur (mm Hg), ceea ce este comparabil cu efectul produs de un medicament de primă linie utilizat în mod obişnuit pentru hipertensiunea arterială, spune dr. Deepak Gupta, profesor asociat de medicină la VUMC, unul dintre autorii studiului.

S-a constatat că 70-75% dintre participanţi, indiferent dacă luau deja medicamente pentru tensiune arterială sau nu, au avut şanse să vadă o reducere a tensiunii arteriale odată cu reducerea sării în dieta lor.

Acesta este unul dintre cele mai ample studii care au examinat impactul reducerii sării din alimentaţie asupra tensiunii arteriale la persoanele cu hipertensiune, inclusiv la cele care iau deja medicamente.

Până acum, nu a fost foarte clar dacă persoanele care iau medicamente pentru tensiune arterială ar putea să-şi reducă şi mai mult tensiunea arterială prin reducerea aportului de sare.

„Nu ştiam anterior dacă persoanele care iau deja medicamente pentru tensiune arterială ar putea de fapt să-şi reducă şi mai mult tensiunea prin reducerea sării", spune prof. Norrina Allen, specialist în politici de sănătate şi director al Centrului pentru epidemiologie şi sănătatea populaţiei de la spitalul Northwestern.

Studiul a fost publicat sâmbătă în Journal of the American Medical Association - JAMA şi a fost prezentat la sesiunile ştiinţifice ale Asociaţiei Americane a Inimii (AHA), care se desfăşoară între 11-13 noiembrie, la Philadelphia.

Aportul zilnic total de sare recomandat de AHA trebuie să fie sub 1.500 de miligrame, iar acest studiu a fost conceput pentru a-l scădea chiar mai mult decât atât.

Hipertensiunea arterială este principala cauză de morbiditate şi mortalitate în lume, iar reducerea sodiului în orice cantitate este benefică, spun specialiştii.

Tensiunea arterială ridicată poate duce la insuficienţă cardiacă, infarct miocardic (atac de cord) şi accident vascular cerebral (AVC), deoarece pune o presiune suplimentară asupra arterelor, spun specialiştii, afectând capacitatea inimii de a lucra eficient şi de a pompa sângele.

Cum a funcţionat studiul

Persoanele de vârstă mijlocie până la vârstnici, cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani, din mai multe centre medicale din Statele Unite au fost repartizate aleatoriu fie la o dietă bogată în sodiu (2.200 mg pe zi în plus faţă de dieta lor obişnuită), fie la o dietă săracă în sodiu (500 mg în total pe zi) timp de o săptămână, după care au trecut la dieta opusă timp de o săptămână.

Participanţii au purtat monitoare de tensiune arterială şi şi-au colectat urina timp de 24 de ore.

În rândul celor 213 participanţi, tensiunea arterială sistolică a fost redusă semnificativ cu 7-8 mm Hg atunci când au urmat dieta săracă în sodiu în comparaţie cu cea bogată în sodiu şi cu 6 mm Hg în comparaţie cu dieta obişnuită.

În general, 72% dintre participanţi au înregistrat o scădere a tensiunii arteriale sistolice cu dieta săracă în sodiu în comparaţie cu dieta lor obişnuită.

Rezultate şi concluzii

Efectul reducerii sodiului din alimentaţie asupra scăderii tensiunii arteriale a fost consecvent la aproape toţi indivizii, inclusiv la cei cu tensiune arterială normală, ridicată, tratată sau netratată, spune dr. Gupta.

„La fel cum orice activitate fizică este mai bună decât niciuna pentru majoritatea oamenilor; orice reducere a sodiului din dieta obişnuită actuală este probabil mai bună decât niciuna pentru majoritatea oamenilor în ceea ce priveşte tensiunea arterială", a precizat el.

Acest lucru întăreşte importanţa reducerii aportului de sare din alimentaţie pentru a ajuta la controlul tensiunii arteriale, chiar şi în rândul persoanelor care iau medicamente pentru hipertensiune, notează autorii.

Efectul de scădere a tensiunii arteriale al reducerii sodiului din alimentaţie a fost obţinut rapid şi în siguranţă în decurs de o săptămână.

Implicaţii pentru sănătatea publică

Faptul că tensiunea arterială a scăzut atât de semnificativ în doar o săptămână şi a fost bine tolerată este important şi subliniază potenţialul impact asupra sănătăţii publice în cazul reducerii sării alimentare în populaţie, având în vedere că hipertensiunea arterială este o problemă de sănătate atât de mare la nivel mondial, au concluzionat autorii studiului.

viewscnt