Un nou studiu al cercetătorilor de la Spitalul Universitar Pediatric din Michigan constată că unii copii cu paralizie cerebrală (spina bifida) şi scolioză neuromusculară nu necesită fixare pelvină atunci când sunt supuşi tratamentului chirurgical de ancorare a coloanei cu tije de creştere scheletică, evitându-se astfel mai multe complicaţii.
Folosind datele provenind de la 20 de sisteme de sănătate, cercetătorii au analizat aproape 100 de pacienţi copii cu paralizie cerebrală şi scolioză trataţi cu implanturi pentru creşterea scheletului, în care tije extensibile sunt introduse în spate pentru a ajuta la controlul curburii coloanei vertebrale, permiţând în acelaşi timp coloanei vertebrale să crească.
Ei au descoperit că în cazul copiilor cu o înclinare pelvină şi o înclinare a coloanei vertebrale lombare mai mică de 10 grade, pelvisul nu ar trebui să fie inclus în procedura de introducere a tijelor de creştere.
Rezultatele studiului au fost publicate în Spine Deformity.
„Introducerea şuruburilor în pelvis pentru a ancora tijele de creştere nu este benignă, întrucât şuruburile din acea zonă tind să fie mai proeminente. Şuruburile proeminente pot fi dureroase şi pot provoca afectarea excesivă a pielii, ceea ce duce la infecţii. Şi în trecut au existat cazuri cu o rată ridicată de eşec a şuruburilor din această zonă", a declarat dr. G. Ying Li, chirurg ortoped pediatru la Spitalul Universitar Pediatric din Michigan, principala autoare a lucrării.
"Din aceste motive, este important să înţelegem care copii prezintă o înclinare suficient de pronunţată a pelvisului şi a coloanei lombare inferioare, care ar putea beneficia de ancorarea tijelor în pelvis“, a completat medicul.
Copiii cu paralizie cerebrală prezintă dificultăţi în controlul nervilor şi muşchilor şi mulţi dintre ei sunt în scaun cu rotile.
Când dezvoltă scolioză, curbarea coloanei vertebrale tinde să fie mai lungă şi mai accentuată decât la cei care nu au această afecţiune.
Curbarea coloanei se poate extinde la pelvis, afectând echilibrul, statul în picioare şi în şezut, şi provocând o presiune care poate face statul pe scaun mai dureros sau poate duce la distrugerea pielii.
Pacienţii trataţi cu intervenţii chirurgicale pentru montarea tijelor de creştere necesită mai mult de o operaţie, iar majoritatea copiilor vor avea nevoie în cele din urmă o intervenţie chirurgicală de fuziune spinală.
Tratamentul favorabil creşterii coloanei a fost asociat cu mai multe complicaţii decât operaţia de fuziune spinală, o intervenţie chirurgicală inovatoare prin care se fixează două sau mai multe vertebre într-o singură structură.
Pentru pacienţii cu paralizie cerebrală care au o înclinare pelvină suficient de mică este benefic să se evite introducerea şuruburilor în pelvis în stadiile incipiente ale tratamentului pentru dezvoltarea coloanei, consideră autorii studiului.
"Chiar dacă am văzut copii cu tije de creştere ancorate în coloana vertebrală, care mai târziu au avut nevoie ca tijele să fie ancorate în pelvis, am introdus acele şuruburi pelvine atunci când copiii au fost supuşi procedurilor finale de fuziune a coloanei vertebrale“, a menţionat dr. Li.
"Aceste constatări oferă colegilor chirurgi mai multe informaţii pentru a ajuta pacienţii să evite complicaţiile, corectând în acelaşi timp un defect care poate avea un impact asupra calităţii vieţii, durerii şi dezvoltării pulmonare în cazul copiilor cu paralizie cerebrală", a mai spus medicul.
