Un nou vaccin antigripal universal protejează împotriva virusurilor gripale de tip B şi oferă o protecţie imună extinsă şi îmbunătăţită împotriva diferitelor tulpini, arată un nou studiu realizat de cercetători de la Institutul de Ştiinţe Biomedicale de la Universitatea de Stat din Georgia, Statele Unite.
Vaccinul cu nanoparticule proteice dublu stratificate, construit cu o porţiune stabilizată a virusului gripal (tulpina de hemaglutinină - HA), a indus un răspuns imun reactiv pe scară largă şi a conferit o protecţie imună robustă şi susţinută împotriva tulpinilor virusului gripal B din ambele linii: B / Yamagata / 16/88 şi B / Victoria / 2/87.
Concluziile studiului vor fi publicate în numărul din august al jurnalul Biomaterials.
Gripa B are două linii distincte genetic şi declanşează răspunsuri imune diferite. Vaccinurile antigripale sezoniere sunt dezvoltate cu una sau ambele linii de virusuri gripale B, dar sunt limitate de capacitatea tulpinilor circulante de a scăpa de apărarea creată de sistemul imunitar şi prin vaccinare.
Aceste vaccinuri sunt adesea ineficiente, deoarece porţiunea variabilă a virusului gripal (capul viral HA) evoluează. Ca urmare, vaccinurile împotriva gripei sezoniere trebuie reformulate şi actualizate frecvent.
Pentru a depăşi aceste limitări, oamenii de ştiinţă caută să realizeze un vaccin gripal universal care să conţină părţi conservate ale virusului şi care să ofere o protecţie largă şi eficientă împotriva diferitelor tulpini de virus.
„În acest studiu, am generat antigeni de tulpină virală HA stabilizaţi cu structuri din gripa B şi nanoparticule proteice dublu stratificate, candidaţi universali la vaccinul gripal B. Am descoperit că nanoparticulele proteice stratificate încorporate cu antigeni cu structură stabilizată prezintă potenţial pentru un vaccin gripal universal, oferind o protecţie imună extinsă şi îmbunătăţită”, a declarat Baozhong Wang, autorul principal al studiului şi profesor universitar emerit la Institutul de Ştiinţe Biomedicale din cadrul Universităţii de Stat din Georgia.
Noul vaccin cu nanoparticule a fost testat pe culturi celulare şi la şoareci. Studiile pe culturi celulare au arătat că nanoparticulele proteice au activat în mod eficient celulele dendritice, care sunt critice pentru inducerea răspunsului imun protector împotriva agenţilor patogeni. La animale, vaccinul s-a dovedit a fi sigur, biocompatibil, biodegradabil şi foarte imunogen.
„Următorul nostru obiectiv este acela de a combina nanoparticule gripale A dintr-un studiu anterior cu nanoparticulele gripale B, pe care le-am fabricat şi testat în acest studiu, pentru a crea un vaccin universal multivalent împotriva tulpinilor de gripă A şi B”, a mai precizat cercetătorul.
Epidemiile de gripă reprezintă o ameninţare majoră pentru sănătatea publică. Gripa de tip B a provocat în anii trecuţi mai multe focare grave de gripă, iar aproape un sfert din cazurile clinice sunt cauzate de virusurile gripale B în fiecare an
Uneori, virusurile gripale B reprezintă tulpinile circulante dominante în timpul sezonului gripal, aşa cum s-a întâmplat în Statele Unite în 2019-2020, când gripa B a provocat mai mult de 50% dintre infectări.