Noul Registru Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) dă mari bătăi de cap medicilor de familie din România care trebuie să muncească dublu sau triplu pentru a introduce datele în sistem cu privire la vaccinarea copiilor sau adulţilor şi nu de puţine ori activitatea se soldează cu eşec. ,,Azi am vaccinat 2 copii, unul de 6 ani şi altul de 14 ani; pe copilul de 6 ani nu l-am găsit în RENV deşi eu l-am introdus în RENV şi l-am vaccinat; pe cel de 14 ani l-am transferat în RENV, dar la nici unul nu am reuşit să le introduc vaccinările în RENV pentru că sunt actualizate stocurile, deşi eu am introdus stocurile de vaccin în RENV acum câteva zile”, a declarat pentru 360medical.ro dr. Valentin Pantea, medic de familie în Bicăcel, jud. Bihor.
De câteva zile curg în continuu plângeri din partea medicilor către INSP, către Direcţiile de Sănătate Publică cu privire la numeroasele disfuncţionalităţi ale noului RENV. Recent, Patronatul Medicilor de Familie Cluj şi Asociaţia Medicilor de Familie Cluj au făcut sesizări în acest sens.
,,RENV ne mănâncă timp şi energie, fiindcă din păcate s-a făcut un import parţial de date. Nu apar copii pe listă, trebuie să remediem, să căutăm copiii, să-i reînscriem. Sistemul nu e funcţional 100%. Eu intuiesc că funcţionează pe la 5%. Când o să fie gata o să fie un pas în faţă clar faţă de sistemul vechi. Ne va ajuta foarte mult sistemul ăsta nou. Numai că până atunci trebuie să ne batem capul cu noile funcţii şi cu probleme în care apar”, a mărturisit dr. Valentin Pantea.
Potrivit doctorului sunt două mari probleme. Una legată de faptul că învăţăm medicii de familie sunt nevoiţi să înveţe noile funcţii, deloc puţine. ,,Nici DSP-ul nu ştie noile funcţii. Este un manual de folosinţă a noului RENV destul de voluminos, are 35 de pagini, îţi prinzi urechile acolo şi noi nu suntem IT-işti”, a spus dr. Pantea.
Cealaltă problemă ţine de faptul că Registru nu e funcţional 100%.Referindu-se la timpul petrecut cu introducerea datelor în noul RENV, medicul bihorean a mărturisit că o să-i ia cel puţin dublu.
,,O să-mi ia dublu. Sper ca Registru să fie funcţional 100% cât mai repede, dar până atunci o să ne mănânce mulţi nervi”, a afirmat medicul care nu este prea încrezător că va fi funcţional prea curând.
,,O să fie ca SIUI, ca DES sau RENV va fi o excepţie?” se întreabă dr. Valentin Pantea, care spune că medicii de familie au deja experienţa a două sisteme care nu funcţionează foarte bine.