După vârsta de 50 de ani, riscul de îmbolnăvire este determinat mai mult de vârstă şi de mediu decât de genele pe care le moşteneşte un individ de la părinţi, arată un nou studiu al oamenilor de ştiinţă de la Berkeley, din Statele Unite.
Odată ce oamenii ating o anumită vârstă, diferenţele individuale de ADN au un impact mult mai mic asupra predispoziţiei către boli legate de vârstă, cum ar fi cancerul, demenţa sau diabetul. Structura genetică a individului rămâne însă foarte utilă în determinarea riscurilor pentru sănătate la o vârstă fragedă, în timp ce riscurile în rândul persoanelor în vârstă sunt legate de vârstă şi de factorii de mediu, spun cercetătorii de la UC Berkeley.
Procesul de îmbătrânire al indivizilor diferă, chiar şi în cazul gemenilor identici de peste 55 de ani care au exact aceleaşi gene.
Recentul studiu constată că riscul de îmbolnăvire al unei persoane, de peste 50 de ani, este legat mai mult de vârsta înaintată sau de mediu (apa pe care o bea, aerul pe care îl respiră) decât de ADN-ul familiei.
„Există extrem de multe cercetări în genetica umană care şi-au propus să înţeleagă modul în care genele sunt activate şi dezactivate de variaţia genetică umană”, explică Peter Sudmant, profesor asistent de biologie integrativă la UC Berkeley şi membru al Centrului de Biologie Computaţională, într-un articol publicat vineri.
„Studiul nostru a luat naştere când ne-am întrebat ‘cum este influenţat asta de vârsta unui individ?’ Şi primul rezultat pe care l-am găsit a fost că genetica individului contează de fapt mai puţin pe măsură ce îmbătrânim”, spune prof. Sudmant.
Descoperirile studiului cercetătorilor de la Berkeley par să fie în concordanţă cu ipoteza de referinţă a biologului brazilian Peter Medawar, care susţine că istoria genetică este importantă doar atunci când se discută despre predispoziţiile de sănătate ale tinerilor, nu şi ale bătrânilor.
‘Aproape toate bolile comune umane sunt boli ale îmbătrânirii’
Variaţiile în genele pe care le primeşte un individ de la părinţii săi sunt mai strâns legate de evoluţie, respectiv de supravieţuirea până la vârsta necesară pentru a se reproduce. Odată ce oamenii trec de o anumită vârstă, pun cercetătorii de la Berkeley,genele pe care le-a moştenit acel individ contează din ce în ce mai puţin.
„Aproape toate bolile comune umane sunt boli ale îmbătrânirii: Alzheimer, cancer, boli de inimă, diabet. Toate aceste boli îşi cresc prevalenţa odată cu vârsta”, precizează prof. Sudmant.
„Ceea ce arată studiul nostru este că, de fapt, pe măsură ce îmbătrânim, genele contează mai puţin pentru expresia genică. Şi de aceea, poate, trebuie să fim atenţi la asta atunci când încercăm să identificăm cauzele acestor boli ale îmbătrânirii”, subliniază profesorul.
Autorii studiului au evaluat impactul geneticii şi al îmbătrânirii asupra a 27 de ţesuturi umane diferite, colectate de la 1.000 de indivizi. Ei au descoperit că impactul îmbătrânirii asupra ţesuturilor variază de 20 de ori mai mult decât rolul relativ al geneticii.
Cercetătorii spun că ţesuturile umane şi chiar sângele oamenilor se regenerează mereu şi trebuie să fie „pornite” şi mai târziu în viaţă pentru a supravieţui. Cu toate acestea, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, acele gene devin mai predispuse la mutaţii canceroase.
„Din perspectivă evolutivă, este contraintuitiv ca aceste gene să fie activate, asta până când aruncăm o privire mai atentă asupra acestor ţesuturi”, spune prof. Sudmant.
„Aceste cinci ţesuturi se întâmplă să fie cele care se schimbă constant de-a lungul vieţii şi care, totodată, produc cele mai multe tipuri de cancer. De fiecare dată când aceste ţesuturi se înnoiesc, riscă să creeze o mutaţie genetică care poate duce la boală”, a mai precizat omul de ştiinţă.
Studiul recent publicat la începutul lumii, în jurnalul Nature Communications, sugerează că cercetătorii din domeniul medicamentelor şi profesioniştii din domeniul sănătăţii predictive ar trebui să se concentreze mai puţin pe variantele genetice ale indivizilor şi mai mult pe vârstă şi mediu.
