Consumul unei diete bogate în vitamina A sau în analogi ai acesteia ar putea reduce riscul copiiilor şi adulţiilor tineri cu leucemie acută limfoblastică (LAL) de a dezvolta inflamaţii dureroase ale pancreasului în timpul tratamentului de chimioterapie.
Pentru persoanele cu LAL, tratamentul cu enzima asparaginază ajută la înfometarea celulelor canceroase prin reducerea cantităţii de asparagină care circulă în sânge şi de care celulele canceroase au nevoie, dar pe care nu o pot produce singure.
Medicamentul, adesea utilizat în combinaţie cu alte chimioterapii, este administrat prin injectare într-o venă, muşchi sau sub piele.
Se estimează că între 2% şi 10% dintre utilizatorii de asparaginază dezvoltă o inflamaţie a pancreasului ca reacţie la tratamentul cu acest medicament. Pentru o treime dintre aceste persoane, simptomele pot fi severe.
O echipă formată din cercetătorii de la Stanford şi specialişti de la centrul medical al spitalului de pediatrie Cincinnati, din Statele Unite, a dezvoltat o analiză predictivă folosind peste 100 de milioane de puncte de date care au cuprins informaţii de expresie genetică, date privind moleculele mici şi dosare electronice de sănătate pentru a înţelege mai bine mecanismele care determină pancreatita asociată cu asparaginază (AAP) şi pentru a identifica potenţiale intervenţii pentru a preveni sau a atenua AAP.
Echipa a analizat în primul rând cantităţi masive de date de expresie genetică pentru a vedea dacă activitatea genică asociată cu asparaginaza sau pancreatita ar putea fi inversată de retinoizi (vitamina A şi analogii săi), şi a găsit mai multe dovezi de susţinere, după „extragerea" a milioane de dosare electronice de sănătate din baza de date TriNetX şi din Sistemul de raportare a evenimentelor adverse al Administraţiei Federale a Medicamentului din SUA.
De asemenea, cercetătorii au evaluat date din experimente pe şoareci şi au comparat mostre de plasmă de la persoane cu LAL care au dezvoltat pancreatită şi de la cele care nu au dezvoltat această afecţiune.
După ce au stabilit două seturi de experienţe umane „din lumea reală", cercetătorii au descoperit că doar 1,4% dintre pacienţii trataţi cu asparaginază au dezvoltat pancreatită atunci când luau şi vitamina A, spre deosebire de 3,4% dintre pacienţii care nu au făcut acest lucru.
Utilizarea concomitentă a vitaminei A s-a corelat cu o reducere de 60% a riscului de AAP. Cantităţi mai mici de vitamina A din alimentaţie s-au corelat cu creşterea riscului şi a severităţii AAP.
„Acest studiu demonstrează potenţialul datelor din 'lumea reală' pentru a identifica modificatorii de terapie cu scopul de a îmbunătăţi rezultatelor pacienţilor", spune Mayur Sarangdhar, coautor principal al studiului şi cel care a dezvoltat un software de analiz[ a datelor.
În cazurile în care un medicament primar induce toxicitate, dar este esenţial pentru terapie, cum ar fi asparaginaza, modificatorii de terapie, cum ar fi vitamina A şi analogii săi, pot fi de o relevanţă imediată pentru pacienţii care iau asparaginază şi „sunt la risc" pentru AAP, a comentat el.
Prin valorificarea datelor 'omice şi a datelor existente centrate pe pacient, precum şi a unei abordări sistemice, echipa a reuşit să identifice noi perspective în ceea ce priveşte dezvoltarea AAP şi potenţiale intervenţii pentru a preveni sau atenua acest efect secundar.
Etapele următoare
În unele privinţe, cunoştinţele din acest studiu ar putea fi aplicate imediat în îngrijirea pacienţilor. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări clinice pentru a stabili cât de multă vitamina A ar fi necesară pentru a proteja TOŢI pacienţii de pancreatită; şi dacă un nivel de protecţie poate fi obţinut prin dietă sau prin intermediul suplimentelor.
De fapt, este posibil ca nivelurile ţintă de vitamine să trebuiască să varieze în funcţie de diferenţele individuale de metabolism, spun autorii.
Detaliile despre această potenţială soluţie pentru a preveni un eveniment advers care poate pune în pericol viaţa prin alimentaţie şi suplimente alimentare, au fost publicate miercuri, în Science Translational Medicine.