Din anul 2018, data de 14 septembrie a fost stabilită la nivel mondial, ca zi de luptă împotriva Dermatitei Atopice (DA).
Marcarea acestei zile la nivel global are derpt scop creşterea gradului de informare, conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la această boală dermatologică invalidantă extrem de complexă şi, „în mod special, importanţa creşterii capacităţii de relaţionare, acceptare şi susţinere faţă semenii noştri care se confruntă cu o astfel de patologie", se arată într-un comunicat al Societăţii Române de Dermatologie (SRD).
Cu prilejul acestei zile, SRD a prezentat un studiu prin care se estimează că în România 9,41% din populaţie suferă de dermatită atopică.
Specialiştii spun că în cazul unei forme moderate a dermatitei atopice riscul de a dezvolta alte afecţiuni, precum astmul bronşic sau rinita alergică cuantifică un procent de 20%.
În cazul unei forme severe a acestei afecţiuni, riscul este de patru ori mai mare, iar evitarea medicului dermatolog poate conduce la complicaţii extrem de grave, alterând serios starea de sănătate a pacienţilor, existând, totodată, şi riscul ca afecţiunea să fie greşit diagnosticată întrucât imită semne comune altor boli.
„Dermatită atopică distruge în special funcţia de barieră a pielii asupra factorilor externi, provocând anumite fisuri şi generând totodată prurit, acea senzaţie puternică de mâncărime care afectează grav calitatea vieţii, reducând drastic activitatea cotidiană a pacienţilor, fapt ce ridică o reală problemă de sănătate publică prin impactul psihosocial şi financiar, afectarea emoţională putând să conducă uneori la anxietate şi chiar la depresie", a declarat preşedintele SRD, prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu, citat de Agerpres.
Prin tratare din timp a aceastei afecţiuni se poate preveni riscul apariţiei altor boli, cu precădere astmul bronşic sau rinita alergică.
„În contextul în care debutul dermatitei atopice se manifestă cel mai frecvent în primele luni de viaţă, putem spune că începând din anul 2022, prin apariţia tratamentelor inovative pentru grupe de vârstă mici şi foarte mici, drumul spre vindecare a acestei boli poate fi unul al reuşitei, dar condiţionat întotdeauna de prezenţa din timp la medicul dermatolog", a precizat la rândul său secretarul general al SRD, dr. Alin Codruţ Nicolescu.
Ce Este Dermatita Atopică ?
Dermatită atopică este o boală inflamatorie cronică a pielii, caracterizată prin prurit intens, erupţii cutanate roşii, uscate şi crăpate. Aceasta nu este contagioasă şi este determinată de o combinaţie complexă de factori genetici, de mediu şi imunologici. În ciuda faptului că simptomele pot varia de la uşoare la severe, impactul asupra calităţii vieţii este semnificativ şi poate influenţa profund sănătatea fizică şi emoţională.
Date Relevante: Prevalenţă şi Incidenţă
Prevalenţă: Dermatita atopică afectează aproximativ 15-20% dintre copii şi 1-3% dintre adulţi la nivel global. În România, estimările indică o prevalenţă de aproximativ 10% dintre copii şi 2% dintre adulţi.
Incidenţă: DA începe adesea în copilărie, dar poate apărea la orice vârstă. Aproximativ 60% dintre pacienţii cu DA moderată până la severă nu reuşesc să controleze eficient afecţiunea.
Impactul Dermatitei Atopice
Dermatită atopică nu afectează doar pielea, ci are şi un impact considerabil asupra vieţii de zi cu zi. Aceasta poate provocă:
Probleme de somn: Mâncărimea intensă poate perturba somnul şi poate conduce la oboseală cronică.
Probleme emoţionale: Calitatea vieţii poate fi afectată, inclusiv stima de sine şi interacţiunile sociale.
Complicaţii secundare: Infecţiile cutanate şi alte probleme de sănătate pot apărea din cauza leziunilor pielii.
Mesajul Zilei Internaţionale a Dermatitei Atopice: „Spune DA ! - Discută cu un medic dermatolog despre diferitele modalităţi prin care îţi poţi controla Dermatită Atopică şi spune DA vieţii aşa cum ţi-o doreşti".
Societatea Română de Dermatologie (S.R.D.) este o asociaţie profesională şi ştiinţifică de elită a medicilor dermatovenerologi din România, cu o îndelungată şi bogată tradiţie, afiliată Asociaţiei Medicale Romane (A.M.R.).
Anul acesta, Societatea Română de Dermatologie împlineşte 96 de ani de activitate.