Scleroza multiplă reprezintă una dintre cele mai comune afecţiuni ale sistemului nervos central (creier şi măduva spinării), provocând dizabilitate la nivelul organismului. Potrivit estimărilor, la nivel mondial, aproape 3 milioane de oameni se confruntă cu această boală, iar în fiecare săptămână apar câte 200 de cazuri noi.
La fiecare cinci minute cineva, undeva în lume, este diagnosticat cu acleroză multiplă, potrivit WorldMSDay.
Anual, sunt organizate la nivel naţional şi internaţional evenimente distincte sau parte a unor campanii dedicate pentru creşterea gradului de conştientizare publică privind scleroza multiplă şi pentru o mai bună implicare socială a factorilor decizionali şi a comunităţii în ansamblu sau la nivel individual pentru sprijinirea celor diagnosticaţi cu scleroză multiplă.
Această zi internaţională a fost instituită în anul 2009 de Federaţia Internaţională a Sclerozei Multiple (MSIF), formată din 47 de organizaţii din întreaga lume şi având relaţii de colaborare cu numeroase alte structuri similare.
Ca în fiecare an, pentru a marca ziua de 30 mai - ziua mondiala a sclerozei multiple, Asociaţia de Scleroză Multiplă Bucureşti (ASMB) a organizat la Slănic Prahova în perioada 23-26 mai 2024, un seminar cu tema „Navigând cu SM” .
Au participat membrii Asociaţiei şi însoţitori ai persoanelor cu dizabilităţi grave.
„Ziua de 30 mai este Ziua Mondială a Sclerozei Multiple, tematica anilor 2024-2025 fiind „Diagnosticul meu de scleroză multiplă – Navigând cu scleroza multiplă”, a transmis Asociaţia.
Pentru seminarul organizat de ASMB la Slănic Prahova, organizatorii au pregătit prezentări, în concordanţă cu această tematică internaţională.
„Împreună suntem mai puternici! - În această idee, am încărcat pe harta creată de MSIF cu evenimentele de pe glob dedicate Zilei Internationale a SM - 30 mai, şi seminarul asociaţiei noastre – ASMB. Poziţionând Bucureştiul pe această hartă, împărtaşim cu cele peste 2,9 milioane de persoane diagnosticate cu SM din întreaga lume, experienţa noastră, arătându-ne solidaritatea", a publicat Asociaţia într-un comunicat postat pe pagina sa de social media.
Sursa: Fotografie realizată la seminarul ASMB Slănic Prahova. Credit: Asociatia de Scleroza Multipla Bucuresti - Romania, mai 2024.