Cinci persoane au beneficiat de transplant de la un donator de organe aflat în moarte cerebrală la Baia Mare

Cinci persoane au beneficiat de transplant de la un donator de organe aflat în moarte cerebrală la Baia Mare

Cinci persoane au beneficiat de transplant în urma unei prelevări de organe de la un donator în vârstă de 21 ani care a decedat marţi în urma unui traumatism cranio-cerebral, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii.

Donatorul se afla internat în Spitalul Judeţean din Baia Mare.

“În urma acestui demers, un număr de 5 persoane au beneficiat de transplant de organe:  pulmonar, renal (2 persoane), de cord şi hepatic. Transplanturile au fost realizate în unităţi sanitare specializate din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Tg. Mureş”, a precizat ministerul, într-un comunicat.

Este a 45-a prelevare de organe realizată în acest an în România.

“Este în continuare prea puţin, dar am încredere că odată cu reorganizarea ANT şi adoptarea legii transplantului care a fost finalizată şi se află acum în proces de verificare din punct de vedere al tehnicii legislative, lucrurile se vor mişca mai repede”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

De asemenea, procedurile pentru acreditarea centrelor de transplant vor fi actualizate, potrivit ministrului.

“De asemenea, pe transplant pulmonar vom începe o colaborare cu Ungaria, care în 17 octombrie ne-a transmis acceptul pentru ca 10 pacienţi să beneficieze de transplant pulmonar în perioada următoare. Am trimis şi o solicitare către Eurotransplant pentru iniţierea unor discuţii deoarece vrem să aderăm la acest organism international“, a mai spus Pintea.

Recent, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Anca Baculea, a declarat că autorităţile din România încearcă identificarea unor soluţii pentru “resuscitarea” activităţii de transplant, care este foarte scăzută în condiţiile în care în acest an s-au înregistrat doar 44 de donatori de organe.

Anunţul vine pe fondul crizei de donatori de organe înregistrată în ultimii ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, care a realizat proiectul unei noi legi a transplantului, România se confruntă cu o scădere a numărului de donatori de organe.

Astfel, în 2014 au existat 138 de donatori reali în România, însă numărul s-a redus aproape continuu, ajungând la 115 în 2015, 123 în 2016 şi 65 în 2017.

viewscnt