Medicii rezidenţi aflaţi în primii doi ani de pregătire efectuează gărzi neplătite peste norma prevăzută în contractul de muncă, acuză Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi din România (SMMR), care consideră că este nevoie de implementarea unui sistem de evaluare a cadrelor medicale implicate în pregătirea în rezidenţiat.
Organizaţia vine cu aceste propuneri în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii a publicat recent un proiect de ordin ce vizează modificarea anexei nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii publice şi ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii în rezidenţiat în specialităţile prevăzute de nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
În acest context, Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi a transmis mai multe propuneri către Ministerul Sănătaţii, trăgând şi un semnal de alarmă asupra întregului sistem de pregătire în rezidenţiat din România.
"În primul rând, din perspectiva gărzilor efectuate de către medicii rezidenţi dorim să semnalăm o practică ilegală diseminată la nivelul întregii structuri de rezidenţiat, prin care medicii rezidenţi aflaţi în primii doi ani de pregătire, iar unii dintre ei pe toată perioada rezidenţiatului, efectuează gărzi neplătite peste norma prevăzută în contractul de muncă", arată organizaţia, într-un comunicat remis 360medical.ro.
Conform proiectului de ordin, "medicii rezidenţi care efectuează gărzi în afara programului normal de lucru sunt salarizaţi pentru această activitate de către unitatea sanitară unde efectuează garda, cu respectarea prevederilor legale".
Însă organizaţia menţionează că mulţi medici rezidenţi ajung să efectueze pâna la 7 gărzi neplătite pe lună, în afara programului normal.
Această practică, prin care gărzile pot fi plătite abia din anul III de pregătire, provine dintr-o interpretare eronată a legii, care stipulează că, "începând cu anul III de pregătire în specialitate, medicii rezidenţi pot fi incluşi, la cerere, în linia I de gardă efectuată în specialitatea în care îşi desfăşoară rezidenţiatul”, ducând la presupunerea că doar din anul III se pot încheia contracte de gărzi cu unităţile sanitare, consideră SMMR.
"Foarte mulţi colegi au semnalat această neregulă care a trecut aproape neobservată de autorităţi de foarte multă vreme. Propunem introducerea clară în cadrul ordinului a unei specificaţii prin care medicii rezidenţi să fie salarizaţi pentru gărzile efectuate înafara programului normal de lucru, indiferent de anul de pregătire în specialitate", arată organizaţia.
Conform proiectului de ordin, coordonatorii sau directorii de program, responsabilii de formare, cât şi îndrumătorii de formare în rezidenţiat au o serie de atribuţii şi responsabilităţi care nu se respectă întodeauna, afectând astfel parcursul pregătirii medicilor rezidenţi.
"Deşi suntem conştienţi că principalul scop al medicului este de a fi în slujba pacientului, responsabilizarea pentru formarea noilor generaţii de medicii este vitală pentru continuitatea şi performanţa oricărui sistem de sănătate", consideră societatea.
"Astfel, dorim implementarea unui sistem de evaluare a cadrelor medicale implicate în pregătirea în rezidenţiat de către medicii rezidenţi. Numai în acest fel vocea medicilor rezidenţi poate fi auzită şi luată în considerare din punct de vedere legal. Există numeroase abuzuri pe care tinerele generaţii le trec cu vederea de foarte multe ori, din pasiune şi dedicare pentru profesia aleasă", mai arată organizaţia rezidenţilor.
Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi din România (SMMR), înfiinţată în 2015, este o organizaţie independentă, neguvernamentală şi apolitică, care îşi doreşte să devină reprezentativă pentru toţi cei peste 15.000 de medici rezidenţi din România, indiferent de specialitatea acestora şi a centrului în care profesează, în relaţia cu autorităţile statului, a spitalelor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu alte organizaţii de profil de la nivel naţional şi internaţional.