Dr. Florinela Cîrstina preia conducerea Medicover România

Dr. Florinela Cîrstina preia conducerea Medicover România

Dr. Florinela Cîrstina a preluat de vineri, 8 ianuarie, funcţia de director general al companiei Medicover România, unul dintre cei mai importanţi furnizori privaţi de servicii medicale.

Florinela Cîrstina îl înlocuieşte în această poziţie pe dr. Radu L. Gorduza. Noul manager general a ocupat anterior poziţia de director operaţional Medicover România, companie în care lucrează de peste cinci ani.

Dr. Florinela Cîrstina este de profesie medic, cu specializare în chirurgie vasculară, absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara.

„Experienţa internaţională şi colaborarea cu mai multe industrii mi-a permis să dezvolt şi implementez de-a lungul timpului politici şi sisteme la cele mai înalte standarde medicale, oferind pacienţilor şi companiilor partenere cel mai înalt nivel de siguranţă”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, citată într-un comunicat al companiei.

„Anul trecut Spitalul Pelican din Oradea a devenit spital suport Covid-19. Ne dorim să rămânem partener important al autorităţilor în măsurile de stopare a pandemiei, inclusiv în pocesul de vaccinare, punând la dispoziţie resurse umane şi materiale şi expertiza specifică reţelei Medicover”, a completat managerul.

Medicover este prezentă în România prin reţeaua medicală clinică Medicover şi laboratoarele şi centrele de recoltare Synevo. Furnizorul de servicii medicale este prezent în 14 judeţe printr-o reţea care cuprinde trei spitale, 26 de clinici, dintre care 4 cu spitalizare de zi, 25 clinici on-site, o unitate mobilă şi 109 clinici partenere. Numărul total de medici din reţea este de 1.165, în timp ce totalul personalului ajunge la 2.500.

viewscnt