Harta actualizată a asistenţei primare: 328 de comune din România nu au niciun medic de familie, în timp ce 271 de localităţi au prea multe cabinete

Harta actualizată a asistenţei primare: 328 de comune din România nu au niciun medic de familie, în timp ce 271 de localităţi au prea multe cabinete

Peste 300 de comune din România, ân care trăiesc peste 500.000 de locuitori, nu au niciun medic de familie, în timp ce 271 de localităţi au mai mulţi medici de familie decât este necesar pentru populaţia existentă, arată datele actualizate prezentate marţi de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, pe baza informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi CASAOPSNAJ.

O primă variantă a hărţii deficitului de medici de familie din România a fost deja realizată în decembrie de dr. Cătălin Petrencic, medic de familie în comuna Mănăstirea, judeţul Călăraşi, pe baza datelor primite de la CNAS.

Ulterior, după ce au fost primite şi date de la CASAOPSNAJ, harta localităţilor fără medici de familie a fost actualizată.

“328 de localităţi (comune) nu au nici un medic de familie. 559.611 de locuitori, adică 2,52% din populaţia României, nu au nici un medic de familie în comuna în care locuiesc”, a precizat federaţia.

Datele actualizate mai arată că, din 1.414 de localităţi (comune şi oraşe) lipsesc 2.187 de medici de familie. De asemenea, doar 1.496 de localităţi din România (47%) au suficienţi medici de familie.

La polul opus, 271 de localităţi din ţară au mai mulţi medici de familie decât este necesar pentru populaţia existentă. Cel mai mare excedent este în Bucureşti şi în celelalte centre universitare.

“România nu este singura ţară europeană care se confruntă cu lipsa medicilor de familie. Alte ţări europene au acţionat însă şi continuă să acţioneze pentru a remedia această situaţie”, menţionează Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Guvernul are la dispoziţie mai multe recomandări ale Comisiei Europene şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), precum şi rapoarte rezultate în urma asistenţei tehnice furnizate de Banca Mondială şi OMS, pentru a lua măsuri în vederea reducerii crizei de medici de familie.

“Strategia pentru medicina de familie şi planul pentru resurse umane, dezvoltate în anul 2012, respectiv 2016, nu au fost transpuse niciodată în acţiuni concrete pentru remedierea situaţiei”, mai arată federaţia.

Datele contrazic informaţiile prezentate în luna iulie de fostul ministru al Sănătăţii, care afirma că România a înregistrat un deficit de 700 de medici de familie în 2018.

Ultima hartă de acest fel a fost realizată tot de dr. Cătălin Petrencic în anul 2015.

În prezent, în România există 10.083 medici de familie în relaţie contractuală cu CNAS (fără CASA OPSNAJ).

viewscnt