Măsuri de protecţie pentru farmaciştii şi asistenţii de farmacie expuşi la coronavirus

Măsuri de protecţie pentru farmaciştii şi asistenţii de farmacie expuşi la coronavirus

Colegiul Farmaciştilor din Bucureşti cere impunerea unor măsuri obligatorii pentru reducerea expunerii farmaciştilor şi asistenţilor la coronavirus, ca urmare a instituirii stării de urgenţă în urma evoluţiei epidemiei de COVID-19. Unele vizează stocurile de măşti şi dezinfectante din unităţile farmaceutice, iar altele limitarea numărului de persoane în farmacii.

,,Colegiul Farmaciştilor din Bucureşti, pe raza căruia se află cea mai mare densitate de farmacii din ţară şi lucrează cei mai mulţi farmacişti, trage un semnal de alarmă asupra gradului de expunere al farmaciştilor care lucrează în circuit deschis faţă de posibile contaminări cu noul coronavirus.  Solicităm de urgenţă Ministerului Sănătăţii emiterea unui ordin prin care să fie impus deţinătorilor de farmacii un set minimal de măsuri obligatorii pentru reducerea expunerii farmaciştilor şi asistenţilor la contaminarea cu COVID-19”,a declarat Prof. dr. farm. prim. Simona Negreş, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti.

Propunerea Colegiului bucureştean este de-a se monta parapeţi din plexiglas, sticlă sau alt material transparent între zona de acces a pacienţilor şi zona de circulaţie a personalului farmaceutic pentru a limita contactul cu secreţiile salivare şi nazale produse prin tuse sau strănut, suplimentarea personalului de curăţenie şi dotarea acestuia cu echipament complet de protecţie, cu scopul executării dezinfecţiei suprafeţelor şi obiectelor cu care întră în contact pacienţii, din oră în oră, pe toată durata programului de lucru.

De asemenea, este necesară montarea de rezervoare cu dezinfectant la intrarea în farmacie pentru pacienţi şi în depozitul farmaciei pentru farmacişti şi asistenţi, se arată într-un comunicat de presă emis de Colegiul Farmaciştilor din Bucureşti. Unele farmacii anunţau pe reţelele de socializare că au montat la intrarea în unităţile farmaceutice rezervoare cu dezinfectant.

Amplasarea de geluri de curăţare în cât mai multe zone din farmacie astfel încât să poată să fie folosite cât mai frecvent; dar şi un stoc suficient de măşti pentru farmaciştii care intră în contact direct cu pacienţii a cerut zilele trecute Sindicatul Promedica, care-i reprezintă pe medici, farmacişti, biologi şi chimişti.

Colegiul Farmaciştilor mai solicită autoritătilor pe lângă punerea la dispoziţia farmaciştilor şi asistenţilor de măşti, mănuşi de protecţie, halate de unică folosinţă şi pungi pentru acoperirea încălţărilor, care să fie schimbate de cel puţin 3 ori pe durata programului de lucru şi interzicerea accesului în farmacie a mai mult de 3 pacienţi în acelaşi timp, în special în zonele unde fluxul de pacienţi este ridicat pe toată durata programului de lucru. Iar pentru a reduce timpul de expunere al farmaciştilor şi asistenţilor propune diminuarea programului de lucru al unităţilor farmaceutice, cu excepţia celor NON-STOP.

,,Atragem atenţia că apariţia contaminărilor în rândul farmaciştilor conduce la închiderea unităţilor farmaceutice deservite de aceştia şi plasarea personalului în carantină. Extinderea unei asemenea situaţii poate pune semnificativ în pericol aprovizionarea populaţiei cu medicamente şi materiale sanitare, ceea ce va duce la agravarea crizei. Impactul economic al închiderii farmaciilor asupra proprietarilor acestora va fi mult mai mare decât costurile necesare implementării măsurilor pe care le propunem. Prin urmare, apreciem că adoptarea cât mai rapidă a măsurilor de mai sus este în interesul tuturor părţilor implicate: pacienţi, farmacişti, angajatori şi autorităţi”, a precizat preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti.

Apel către Patronatele din sectorul farmaceutic

Colegiul Farmaciştilor Bucureşti, face un apel către toţi deţinătorii de societăţi comerciale cu activitate de farmacie să-i  sprijine în aceste momente dificile şi să aibă grijă de angajaţii din farmacii.

,,Să nu uităm că farmaciştii sunt luptători în prima linie, împreună cu restul personalului medical, medici, asistenţi medicali şi de farmacie, şi că aceştia sunt nevoiţi să aibă contacte repetate cu pacienţii, indiferent de starea de sănătate a acestora.  Vă rugăm să ne sprijiniţi prin asigurarea tuturor materialelor necesare (măşti, mănuşi, halate de unică folosinţă, substanţe dezinfectante) şi a condiţiilor optime de lucru (geamuri despărţitoare, program de lucru fracţionat, 10 minute pauză la fiecare oră lucrată, lichide pentru hidratarea salariaţilor farmaciei).  De asemenea vă rugăm, pe cât posibil, să încercaţi să reduceţi programul de lucru al farmaciştilor pe perioada pandemiei la maxim 6 ore, astfel încât să nu ajungă la epuizare în condiţiile fluxului masiv de pacienţi din această perioadă”, a precizat  Simona Negreş.

Colegiul Farmaciştilor Bucureşti speră ca măsurile propuse spre implementare prin acte normative să fie aplicate de deţinătorii de farmacii din propria lor iniţiativă, în spirit de solidaritate cu farmaciştii angajaţi aflaţi în linia întâi a luptei contra epidemiei de COVID-19, astfel încât efectele acestor măsuri să poată fi resimţite cât mai rapid.

viewscnt