Ministerul Sănătăţii va realiza anul viitor o analiză riguroasă a infrastructurii şi dotărilor celor 367 de spitale publice din România şi va stabili o listă de priorităţi urgente a investiţiilor acolo unde există condiţii insalubre sau care pun în pericol siguranţa pacienţilor, se arată în proiectul de buget al instituţiei pe 2020.
Strategia ministerului include derularea a două principale proiecte şi a subproiectelor aferente, care "au ca scop asigurarea populaţiei cu servicii medicale performante, care să acopere nevoile acesteia şi care să fie comparabile cu cele oferite în prezent de furnizorii de servicii de acelaşi tip din statele membre ale Uniunii Europene", menţionează documentul.
Primul mare proiect vizează finanţarea dezvoltării şi modernizării infrastructurii sanitare pe termen mediu, cu şase subproiecte: finalizarea obiectivelor de investiţii începute în anii precedenţi, continuarea programului de consolidări (şi alte lucrări de intervenţii) a clădirilor unităţilor sanitare, reabilitarea infrastructurii unităţilor sanitare prin efectuarea lucrărilor de reparaţii capitale, construirea Spitalelor Regionale de Urgenţă, inclusiv prin Programul Operaţional Regional (8 spitale regionale), reabilitarea/modernizarea/extinderea a cel puţin 15 spitale judeţene, 150 de ambulatorii de specialitate şi 25 de unităţi primiri urgenţe (UPU) şi realizarea de centre comunitare integrate medico-sociale de care vor beneficia peste 270.000 de persoane.
Al doilea proiect strategic vizează dotarea unităţilor sanitare cu aparatură medicală, echipamente şi mijloace de transport sanitar specifice (ambulanţe, autosanitare, etc.), cu subproiectele:
- Dotarea cu aparatură / echipamente medicale la nivelul spitalelor publice;
- Dotarea cu mijloace de transport sanitar specifice ( ambulanţe, autosanitare, elicoptere etc.).
- Dotarea cabinetelor medicilor de familie.
- Dezvoltarea de centre de telemedicină regionale saunaţionale în funcţie de specialitate.
Acelaşi document arată că bugetul Ministerului Sănătăţii urmează să scadă cu 22,8% în 2020 faţă de anul acesta, până la 11,49 miliarde lei, în principal ca urmare a reducerii transferurilor pentru echilibrarea FNUASS.
În 2019, Ministerul Sănătăţii a avut un buget record, de 14,89 miliarde lei, comparativ cu 9,19 miliarde lei în 2018, însă o sumă importantă a fost folosită pentru acoperirea deficitului Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
De altfel, şi bugetul FNUASS, care asigură finanţarea programelor de sănătate din România, va scădea în 2020 cu 878 milioane lei faţă de nivelul din acest an, până la 41,041 miliarde lei.