Autorităţile trebuie să caute „găurile negre” din sistemul de sănătate şi să elimine risipa, urmărind pe ce se cheltuie banii, a declarat luni Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată de Agerpres.
Ministrul nu a dat niciun exemplu de “gaură neagră” din sistemul de sănătate.
"Vom începe în primul rând cu soluţia cea mai simplă - a căuta găurile negre din sistem. Pentru că încă există, le ştim foarte bine, le ştiţi şi dumneavoastră, dar timpul a fost foarte scurt, inclusiv acele controale pe care noi le-am demarat în diverse locuri vin tocmai în sprijinul acestor idei”, a spus Pintea.
“Deci, întâi să începem să facem curăţenia, să vedem exact unde se duc banii, dacă banii sunt cheltuiţi eficient şi apoi să căutăm şi soluţii alternative văzând câţi bani mai avem nevoie”, a completat ministrul.
Totuşi, ministrul a precizat că sistemul de asigurări de sănătate din România este unul social, astfel că cei care muncesc acoperă prin contribuţii costurile cu serviciile de sănătate ale persoanelor inactive sau neasigurate.
Potrivit ministrului, numprul redus de contribuabili care plătesc contribuţii de sănătate limitează sumele disponibile.
“De aceea, sumele sunt limitate pentru accesul la servicii de sănătate. Dar nu este România singura ţară. Pot să vă dau exemplu Anglia, unde o simplă programare la ecograf durează 3,4,5 luni”, a spus Sorina Pintea.
Ministrul consideră, totuşi, că niciun pacient din România nu a fost lăsat netratat în situaţiile limită.