Infecţiile nosocomiale reprezintă un subiect major al tuturor sistemelor de sănătate publică, iar reducerea lor - un obiectiv esenţial. România are, din 2022, şi o lege (Legea nr. 3/2021) privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale şi din azile, însă aceasta nu este aplicată nici acum, în lipsa legislaţiei secundare. Totuşi, Ministerul Sănătăţii a anunţat măsuri pentru limitarea infecţiilor nosocomiale datorită Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care are ţinte în acest sens.
Vineri, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a anunţat încheierea evaluării pentru dezvoltarea structurilor pentru controlul infecţiilor în spitale prevăzute în PNRR.
"Ştiţi că prin PNRR am avut o astfel de activitate în care trebuia să finanţăm minimum 25 de unităţi sanitare. Am reuşit să extindem numărul lor la 60. Evaluarea este încheiată. Lista lor va fi în consultare, după care vom semna contractele de finanţare", a spus Alexandru Rafila, citat de Agerpres.
Potrivit ministrului, evaluarea a fost încheiată şi la ambulatorii.
O altă măsură pentru reducerea infecţiilor din spitale a intrat în vigoare în 2022. Astfel, măsurile luate pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale au fost introduse în criteriile de performanţă pe baza cărora sunt evaluaţi managerii de spitale.
Din ianuarie 2021, România are şi o lege privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale. Pentru aplicarea legii este, însă, nevoie de legislaţie secundară, cum ar fi normele de aplicare.
Potrivit iniţiatorilor noii legi, prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale constituie un obiectiv major naţional, întrucât aceste infecţii reprezintă principala ameninţare la adresa siguranţei pacienţilor îngrijiţi în unităţi medicale.
Actul normativ a fost elaborat pornind de la principiul că fiecare pacient care primeşte îngrijiri într-o unitate medicală din România are dreptul, garantat de stat, de a fi protejat faţă de dobândirea unei infecţii asociate actului medical.