Sistemele actuale de sănătate din Europa se confruntă cu disfuncţionalităţi majore, astfel că aproape 20% din cheltuielile cu sănătatea de pe continent sunt bani risipiţi, consideră un înalt oficial al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
"Problema nu este populaţia, este sistemul care nu-i ajută nici pe pacienţi, şi nici pe cei care trebuie să plătească pentru finanţarea sistemelor de sănătate", a declarat directorul adjunct pentru forţa de muncă şi afaceri sociale în cadrul OCDE, Mark Pearson, citat de Euroactiv.
Potrivit oficialului, 10% din cheltuielile totale ale unui spital din Europa acoperă corectarea erorilor realizate în tratarea pacienţilor.
O altă disfuncţionalitate majoră este faptul că fondurile alocate sănătăţii acoperă în principal programele de sănătate curative şi în proporţie redusă prevenirea îmbolnăvirilor.
Oficialul OCDE consideră că fluxul de informaţii către factorii de decizie trebuie îmbunătăţit, iar aceştia trebuie să fie mai bine formaţi pentru a evita transmiterea de mesaje confuze către public.