România are nevoie urgentă de un proces de planificare a forţei de muncă din domeniul sănătăţii, ce presupune stabilirea numărului de locuri la facultăţile de medicină în funcţie de necesităţile populaţiei, arată un raport realizat de experţii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
România are 13 facultăţi de medicină, din care 11 de stat şi 2 private, care au oferit 6.121 de locuri la admitere în anul universitar 2018/2019.
Din cele 6.121 de locuri, 4.381 erau pentru cursuri de medicină în limba română, 1.330 în engleză şi 410 în franceză, facultăţile de medicină din România fiind considerate printre cele mai “internaţionalizate” din Europa – aproape 30% dintre numărul total de studenţi la medicină sunt străini.
Ca urmare a acestei internaţionalizări, numărul de absolvenţi de medicină raportat la 100.000 de locuitori a ajuns în România la 22,2, cu mult peste media statelor membre ale OCDE (12,5) şi printre cele mai înalte din UE (raport depăşit doar de Irlanda şi Malta).
Însă această internaţionalizare a fost realizată în primul rând pentru a obţine o sursă suplimentară de venituri spentru facultăţi, ca urmare a subfinanţării cronice a educaţiei din partea statului, şi aduce beneficii nesemnificative nevoilor medicale ale populaţiei din România, consideră experţii OCDE.
“Deciziile privind numărul de studenţi români şi străini admişi la facultăţile de medicină din România sunt louate doar pe baza capacităţii lor de formare, fără a lua prea mult (sau deloc) în considerare nevoile actuale şi viitoare ale populaţiei în privinţa sănătăţii”, se arată în raport.
Experţii OCDE avertizează că, în ultimii cinci ani, numărul de studenţi la facultăţile de medicină din România a crescut doar la programele în limbi străine, în timp ce numărul de locuri pentru studenţi români a rămas constant şi chiar a scăzut în 2018/2019 faţă de anul universitar precedent.
“Dacă cererea de medici va creşte în România în următorii ani, numărul de absolvenţi români de medicină nu va fi suficient pentru a ţine pasul; iar absolvenţii români – în ciuda faptului că mulţi susţin că vor să plece din ţară – au şanse mai mari de a rămâne şi practica medicina în ţară dacât absolvenţii străini”, afirmă autorii raportului.
Experţii OCDE consideră că este nevoie de o mai bună coordonare între Ministerul Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte stabilirea numărului de studenţi la medicină şi de o strategie naţională pentru forţa de muncă în domeniul medical.
“Este o nevoie urgentă de a introduce un proces formal de planificare a forţei de muncă din domeniul medical, corelând deciziile privind numărul de studenţi admişi la medicină în toate programele (în română, engleză şi franceză) de cererea de medici actuală şi estimată pentru viitor”, menţionează raportul.
Potrivit aceluiaşi raport, doar 4% dintre medicii rezidenţi din România sunt străini care au făcut facultatea de medicină în ţară, în condiţiile în care cei mai mulţi străini care au studiat medicina în centrele universitare din ţară pleacă să facă rezidenţiatul în ţările lor de origine mai ales din cauza condiţiilor considerate necorespunzătoare din spitale.