Reţeaua Clinicile Dentare Dr.Leahu va deschide vineri cel de-al optulea centru stomatologic la Turda, judeţul Cluj, în urma unei investiţii de 350.000 euro.
Investiţia este prima din planul strategic care include această regiune în 2019, urmând deschiderea unui centru regional de excelenţă în Cluj-Napoca.
Decizia investiţiilor din regiune vine pe fondul creşterii pieţei locale cu aproximativ 60% şi nivelului ridicat de conştientizare a sănătăţii dentare din partea populaţiei din Transilvania, a precizat reţeaua, într-un comunicat.
Judeţul Cluj este a doua piaţă stomatologică din România, după Capitală, luând în considerare cifra de afaceri de 83,5 milioane lei a celor peste 300 de cabinete active, potrivit datelor Coface.
Nivelul de educaţie al pacienţilor este superior şi se reflectă în criteriile alegerii medicilor - 86% pe criteriul încrederii, urmat de cel al recomandării – 65%, conform studiului Millward Brown din ianuarie 2019.
“Vom avea, prin deschiderea clinicii din Turda şi spitalului din Cluj Napoca, cea mai importantă prezenţă a noastră la nivel regional. Deja din cei peste 30% dintre pacienţii care vin din toate zonele ţării în Bucureşti pentru serviciile noastre, sunt numeroase persoane din această regiune”, a afirmat Ionuţ Leahu, director general şi fondator al reţelei Clinicile Dentare Dr.Leahu.
După deschiderea centrului din Turda, reţeaua Dr.Leahu ajunge la opt clinici - cinci centre în Bucureşti, o clinică în Piteşti, una în Timişoara şi una în Turda.
Reţeaua are 200 de angajaţi şi un plan de recrutare de încă 100 de persoane.
Medicul şi antreprenorul Ionuţ Leahu a declarat în decembrie, într-un interviu acordat 360medical.ro, că România are un mare avantaj competitiv în domeniul stomatologiei, în condiţiile în care cabinetele din ţară au cumpărat în ultimii ani tehnologie de vârf şi au o dotare peste media europeană.
El estimează că, în următorii ani, piaţa stomatologică din România se va maturiza şi se va împărţi între cabinete mari, capabile să ofere servicii complexe, şi cele mici, care se vor specializa pe anumite nişe.