Reţeaua de clinici medicale Medima Health, cumpărată de un fond de investiţii românesc

Reţeaua de clinici medicale Medima Health, cumpărată de un fond de investiţii românesc

Reţeaua de clinici medicale Medima Health din Bucureşti, specializată în imagistică şi radiologie, a fost cumpărată de fondul de investiţii  românesc Morphosis Capital Fund I.

În urma tranzacţiei, Morphosis Capital preia pachetul majoritar în Medima Health de la prof. univ. dr. Gheorghe Iana şi managerul, Vlad Ardeleanu, coacţionari ai centrului, şi formează un parteneriat strategic cu foştii proprietari.

"Misiunea acestui parteneriat strategic este de a transforma Medima Health într-un jucător de top în sectorul de imagistică medicală din România", a precizat fondul de investiţii, într-un comunicat remis 360medical.ro.

Medima Health este un centru specializat în imagistică complexă prin scanare RMN şi CT, diagnostic oncologic şi teleradiologie. Compania operează în prezent două clinici în Bucureşti şi are o echipă formată din 9 medici, condusă de prof. univ. dr. Gheorghe Iana, reputat radiolog român.

Prof. univ. dr. Gheorghe Iana este preşedintele Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională, Şeful Clinicii de Radiologie şi Imagistică Medicală SUUB şi Spitalul Colţea şi director medical al Medima Health.

„Consider că acest parteneriat cu Morphosis Capital deschide calea unei creşteri a calităţii seviciilor prestate şi permite o extindere a gamei de servicii în pas cu progresul tehnologic avansat din Europa. De asemenea, sunt onorat de colaborarea în acest proiect cu domnul Vlad Ardeleanu, care are o reputată carieră managerială”, a declarat profesorul Gheorghe Iana, coacţionar şi director medical al Medima Health.

Noul parteneriat va fi condus de către Vlad Ardeleanu, acţionar în cadrul Medima Health. În calitate de director general, el va fi responsabil cu extinderea şi construirea recunoaşterii brandului Medina Health în România şi la nivel internaţional.

Infuzia de capital din partea Morphosis Capital va contribui la extinderea clinicilor Medima Health din România, precum şi la dezvoltarea serviciilor de teleradiologie. Teleradiologia permite transmiterea imaginilor medicale pentru diagnostic dintr-o locaţie în alta, iar medicii radiologi şi primari le pot analiza şi oferi expertiza lor de la distanţă.

Potrivit Morphosis Capital, investiţia vine într-un moment în care, la nivel mondial, din cauza pandemiei de Covid-19, există o cerere din ce în ce mai mare de servicii de telemedicină şi teleradiologie.

"Avem obiective ambiţioase de a transforma Medima Health într-un hub regional pentru consultaţie «second opinion» în această nişă a radiologiei. Sunt încrezător că mulţi pacienţi din România şi din regiune vor beneficia de acest parteneriat unic dintre un radiolog de renume, un CEO experimentat şi un fond de private equity”, a declarat Andrei Gemeneanu, managing partner la Morphosis Capital.

Medima Health este a doua investiţie realizată de fondul de private equity Morphosis Capital, care investeşte între 5 şi 10 milioane de euro pe tranzacţie în IMM-uri româneşti cu potenţial de creştere şi expansiune la nivel internaţional. Medima Health devine prima investiţie din sectorul medical în portofoliul Morphosis Capital şi prima companie în care fondul deţine o participaţie majoritară.

Medima Health este un lanţ de clinici medicale românesc, specializat în imagistică şi radiologie prin scanare RMN şi CT, diagnostic oncologic şi teleradiologie.

viewscnt