România are o întârziere de zece ani în domeniul transplantului de ţesuturi şi celule umane, în condiţiile în care un proiect demarat în 2008 de realizare a patru bănci de ţesuturi şi celule umane este în continuare blocat, şi riscă intrarea într-o procedură de infringement în Uniunea Europeană, arată un proiect de hotârâre de guvern consultat de 360medical.ro, care prevede alocarea a 30 milioane lei până în 2020 pentru finalizarea proiectului.
Directiva 23/2004/EC privind standardele de calitate pentru activitatea de transplant de ţesuturi şi celule a avut termen de transpunere pentru toate statele membre până la data de 31 august 2008.
“În data de 22 august 2008, România a raportat la Comisia Europeană transpunerea directivei sus menţionate, dar în privinţa băncilor de ţesuturi şi celule, prevederile directivei nu au fost aplicate nici până în prezent. Deci suntem în întârziere cu 10 ani în domeniul transplantului de ţesuturi şi celule”, arată nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Pentru îndeplinirea acestor obligaţii, România a propus în 2005 Comisiei Europene - care a probat propunerea – un proiect Phare cu termen de implementare până în noiembrie 2008, care prevedea, în principal, achiziţia de construcţii şi dotări cu echipamente ale celor patru bănci de ţesuturi şi celule umane la Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
Cu toate acestea, în zece ani, proiectul a rămas doar pe hârtie, constată iniţiatorii proiectului.
“Prin neimplementarea acestui proiect, România nu îşi poate armoniza activitatea în domeniul băncilor de sânge - unităţile de transfuzie - din spitale şi utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane cu celelalte state din Uniunea Europenă”, menţionează nota de fundamentare.
“De asemenea România se află în situaţia de a i se aplica procedura de infringement (încălcare) pentru domeniul utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane”, mai arată documentul.
Actul normativ prevede alocarea a 30,09 milioane lei cu tot cu TVA în următorii doi ani pentru finalizarea proiectului până în 2020, din care 22,4 milioane lei pentru lucrări de construcţii şi dotări cu echipamente ale celor 4 bănci de ţesuturi şi celule umane, 4,4 milioane lei pentru asistenţă tehnică pentru componenta bănci de sânge, 3,09 milioane lei pentru asistenţă tehnică pentru componenta ţesuturi şi celule umane şi alte sume mai mici pentru audit.
Implementarea proiectului ar avea ca efect creşterea şanselor salvării de vieţi în cazul unui accident precum cel de la clubul Colectiv, consideră iniţiatorii proiectului.
“În eventualitatea nedorită a unui accident similar celui de la clubul Colectiv din 2015 sau alte accidente colective cu număr mare de victime care necesită transplant de ţesuturi (piele, os, tendon, cartilagii, cornee, membrane amniotică, valve cardiace), disponibilitatea unor ţesuturi procesate, stocate, carantinate şi distribuite), în cele 4 Bănci de Ţesuturi şi Celule Umane ce urmează a fi construite şi dotate cu echipamente, repartizate uniform pe teritoriul ţării pentru accesibilitate urgentă, asigură existenţa în ţară a acestor ţesuturi şi celule umane şi poate salva viaţa unor accidentaţi de acest gen. Se asigură astfel tratamentul de urgenţă al acestor accidentaţi, evitând importul si amânarea riscantă a aplicării tratamentului”, afirmă iniţiatorii proiectului.