Medicover România, unul dintre cei mai importanţi furnizori privaţi de servicii medicale şi de diagnostic din România, a numit-o pe Simona (Iliescu) Nodea în funcţia de director de marketing, poziţie din care va coordona strategia de marketing şi de expansiune a reţei suedeze pe piaţa locală, a anunţat luni compania.
Simona Nodea are o experienţă de peste 15 ani în marketing şi în management, lucrând pentru companii importante din distribuţie, banking şi sănătate.
“În noul rol voi pune accent pe consolidarea imaginii pozitive a brandului prin identificarea atentă a nevoilor consumatorilor şi printr-o abordare cât mai personalizată”, a afirmat Simona Nodea, citată în comunicatul companiei.
Medicover România este într-o fază de expansiune accelerată, cu achiziţii importante realizate în ultima perioadă. Anul trecut, Medicover a realizat trei tranzacţii importante, preluând centrele medicale Pelican, Phoenix şi Academica.
Medicover România activează de 23 de ani pe piaţa serviciilor de sănătate private şi are o reţea de 37 de clinici şi două spitale generaliste, în Bucureşti şi Oradea.
Medicover activează în România prin intermediul reţelei medicale Medicover şi şi prin laboratoarele şi centrele de recoltare Synevo.
Piaţa românească a serviciilor medicale private înregistrează o creştere accelerată în ultimii ani, în condiţiile în care reţele precum Regina Maria, MedLife, Medicover sau Sanador beneficiază de tendinţa pacienţilor cu venituri medii sau mari de a evita spitalele de stat din România.