CNAS: Numărul pacienţilor înscrişi în Programul de boli cardiovasculare a crescut cu mai bine de o treime în trei ani

CNAS: Numărul pacienţilor înscrişi în Programul de boli cardiovasculare a crescut cu mai bine de o treime în trei ani

Numărul pacienţilor înscrişi în Programul naţional de boli cardiovasculare a crescut într-un interval de 3 ani, din 2020 până în 2022, cu mai bine de o treime, de la 23.018 la 32.445, a informat, miercuri,  Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Pentru persoanele de peste 60 de ani, consultaţia de prevenţie la medicul de familie pentru depistarea precoce a unor afecţiuni se acordă de două ori pe an şi include evaluarea stilului de viaţă şi a comportamentelor cu impact asupra sănătăţii.

Se pune accentul pe: nutriţie sănătoasă şi consiliere pentru o alimentaţie echilibrată, activitate fizică şi combaterea obezităţii, controlul consumului de alcool şi renunţarea la fumat, abordarea nevoilor psiho-sociale şi menţinerea sănătăţii orale, evaluarea consumului de substanţe interzise sau cu regim special.

„În lupta cu afecţiunile cardiovasculare, un stil de viaţă sănătos, renunţarea la factorii de risc sunt esenţiale. Însă toate aceste lucruri pornesc de la o vizită la medicul de familie pentru o consultaţie de prevenţie", a declarat preşedintele CNAS, Andrei Baciu, potrivit Agerpres.

Consultaţia de prevenţie mai include şi evaluarea riscului cardiovascular fatal, cu excepţia anumitor categorii de pacienţi, cum ar fi cei cu boli cardiovasculare diagnosticate anterior, diabet zaharat cu afectarea unui organ ţintă, boală cronică de rinichi moderată sau severă, hipercolesterolemie familială sau colesterol total ridicat şi evaluarea riscului oncologic, de boală cronică de rinichi, sănătăţii mintale, inclusiv depresia, riscului de osteoporoză, incontinenţă urinară, melanom malign şi demenţă.

De asemenea, persoanele asigurate care suferă de afecţiuni cronice pot beneficia de investigaţii paraclinice pe baza biletului de trimitere emis în urma consultaţiilor preventive.

În primul semestru al acestui an în Programul naţional de boli endocrine sunt incluşi 4.757 pacienţi pentru care se asigură tratamentul osteoporozei şi al guşei prin tireomegalie datorată carenţei de iod şi proliferării maligne, iar de Programul naţional de boli cardiovasculare au beneficiat 17.762 de pacienţi.

În trimestrul al III-lea al acestui an, pentru grupa de vârstă peste 60 de ani, medicii de familie au oferit nu mai puţin de 8.668 consultaţii de prevenţie, din care peste 60% au fost acordate femeilor.

Cele mai multe s-au înregistrat în Bucureşti - 1.667 şi în judeţele Constanţa - 724, Bihor - 680, Neamţ - 658.

viewscnt