Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a declarat marţi că „sistemul sanitar are o serie de probleme" care trebuie soluţionate rapid, în urma evenimentelor scandalului de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.
Doi medici specialişti de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, pe 8 august, pentru că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.
Potrivit sursei citate, „indiferent de rezultatele anchetei şi procesului celor doi medici de la Spitalul Pantelimon din Bucureşti, este clar că sistemul sanitar are o serie de probleme ce necesită o rapidă soluţionare”.
„Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' din România constată, cu tristeţe, existenţa unui curent de opinie defavorabil sistemului public de sănătate. În domeniul sanitar este evident că prudenţa îndeamnă cetăţenii la precauţie, în joc fiind viaţa şi sănătatea lor. Problema n-o constituie doar opiniile cetăţenilor, ci şi ce facem noi pentru a restabili încrederea acestora, pentru a dovedi că o merităm, alături de limitarea efectelor secundare ale prezentării cazurilor. Considerăm că acum contează ce face sistemul public de sănătate pentru a recâştiga încrederea populaţiei" a transmis marţi. într-un comunicat publicat marţi, Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.
FSSR susţine că este nevoie de regândirea sistemului de monitorizare etică a modului în care funcţionează spitalele şi afirmă că în cazul Spitalului Pantelimon Consiliul etic (din care face parte şi un reprezentat al unei asociaţii de pacienţi) nu şi-a îndeplinit rolul, anuarul etic naţional pentru anul 2023 indicând că acesta nu a avut pe ordinea de zi nicio problemă de natura celei existente în prezent.
„Deşi fiecare spital trebuie să aibă un Consiliu etic, cu rol clar în prevenirea unor astfel de situaţii, este evident că în cazul Spitalului Pantelimon din Bucureşti Consiliul etic (din care face parte şi un reprezentat al unei asociaţii de pacienţi) nu şi-a îndeplinit rolul. Pentru anul 2023, spre exemplu, analiza Anuarului etic naţional arată că acesta nu a avut pe ordinea de zi probleme de natura celei existente acum. Putem astfel constata necesitatea regândirii sistemului de monitorizare etică a modului în care funcţionează spitalele (una dintre măsurile solicitate de noi fiind introducerea eticienilor în spitale)", a transmis organizaţia sindicală.
În cazul acestui spital situaţia este determinată de o serie de disfuncţionalităţi, susţine FSSR, care enumeră inclusiv relaţiile profesionale dintre medici şi asistentele medicale, „respectiv modalitatea de rezolvarea a neînţelegerilor legate de atribuţiile fiecărei categorii profesionale".
„Deşi solicitam de câţiva ani autorităţilor şi organismelor profesionale ca toate situaţiile de acest tip, neînţelegerile dintre categoriile de personal privind atribuţiile fiecăreia, să fie rezolvate prin intervenţia comună a celor două organisme profesionale, ne izbim continuu de un zid de indiferenţă. Preluarea acestei sarcini fireşti de către organismele profesionale ar creşte semnificativ, ponderea raportării problemelor (şi, în consecinţă, conştientizării acestora de către organismele profesionale), amploarea celor rezolvate şi ar diminua presiunile existente pe umerii profesioniştilor din sănătate", susţine FSSR.
Neglijarea unor componente esenţiale ale formării profesionale continue, care trebuie să includă domeniile eticii, deontologiei profesionale şi relaţiile de muncă, constituie o altă problemă ce necesită o direcţie de intervenţie, mai afirmă organizaţia sindicală, care subliniază că restabilirea încrederii cetăţenilor necesită regândirea sistemului.
„Ne temem că modul în care este perceput sistemul de sănătate să nu facă cu mult mai multe victime decât cele indicate de ancheta procurorilor în cazul în discuţie", afirmă organizaţia sinidcală.
Sindicaliştii atrag atenţia că nu există alternativă privată la serviciile de Terapie Intensivă publice întrucât acestea nu sunt profitabile.
„Trebuie să înţelegem că nu există alternativă privată la serviciile de Terapie Intensivă publice dintr-un motiv simplu: acestea nu sunt profitabile. Costurile acestor tipuri de serviciu depăşesc posibilităţile financiare ale cetăţenilor. Scăderea adresabilităţii secţiilor de Terapie Intensivă din sectorul public, cauzată de neîncredere şi teama indusă de modalitatea în care sunt prezentate informaţiile publice, poate avea drept corelativ o creştere a morbidităţii şi mortalităţii populaţiei. Acesta este tipul de efect pe care încercăm să-l prevenim atunci când solicităm atenţie la consecinţele modalităţii în care sunt prezentate public cazurile din sănătate (mai ales de către instituţiile statului), respectiv o abordare raţională a acestora", a mai transmis FSSR.