La Timişoara a fost lansată, joi, campania #GrijădePlămâni, pentru conştientizarea simptomelor cancerului pulmonar şi a factorilor de risc asociaţi celui mai frecvent tip de cancer din România, cu cea mai ridicată mortalitate.
Organizatorii au anunţat că unul din 15 bărbaţi din România riscă să fe diagnosticat cu cancer pulmonar, până la vârsta de 75 de ani, în timp ce patru din 10 dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar sunt parte din segmentul de populaţie activă, cu vârste cuprinse între 45 de ani şi 65 de ani, trei din patru pacienţi cu cancer pulmonar sunt depistaţi în stadii avansate ale bolii.
Anul trecut, două din trei decese au survenit la persoane cu vârsta cuprinsă între 55 de ani şi 74 de ani.
„Diagnosticarea precoce este esenţială, iar aceasta este influenţată de creşterea nivelului de cunoştinţe privind simptomele acestei boli tăcute şi extrem de grave", a declarat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România, preluat de Agerpres.
El a precizat că studiile dovedesc că nivelul de cunoaştere a simptomelor cancerului pulmonar este scăzut în România.
„Trebuie să ne conjugăm eforturile pentru a creşte gradul de conştientizare a populaţiei privind simptomele şi importanţa prezentării cât mai urgente la medicul de familie, urmând ca în pasul următor, sistemul de sănătate să îşi facă datoria pentru accelerarea diagnosticului şi alocarea resurselor eficiente pentru tratament", a precizat Irimia.
Numărul românilor diagnosticaţi anual cu cancer pulmonar depăşeşte 12.000 de cazuri, fiind cel mai ridicat dintre toate tipurile de cancer, majoritatea fiind diagnosticate în stadii avansate de boală.
Riscul de boală creşte cu vârsta, şi este mai mare mai ales după 55 de ani, însă boala nu ocoleşte nici adulţii mai tineri.
Îmbolnăvirile survenite la bărbaţi sunt de circa trei ori mai numeroase decât la femei.
Cancerul pulmonar se situează pe primul loc, atât ca număr de cazuri, cât şi ca număr de decese în rândul bărbaţilor şi devine o cauză frecventă de mortalitate în rândul femeilor, situându-se pe locul patru, după cancerul de sân, cancerul colorectal şi cancerul de col uterin.
Oncologul Şerban Negru, preşedintele Asociaţiei OncoHelp Timişoara, a precizat că dacă este descoperit într-un stadiu incipient, cancerul pulmonar poate fi tratat mai eficace, existând mai multe opţiuni de tratament la îndemâna medicului, iar şansele de supravieţuire sunt mai mari.
„În ultimii ani, s-au înregistrat progrese remarcabile în tratamentul cancerului pulmonar, datorită unor medicamente şi tehnici noi, precum chirurgia toracică asistată robotic, radioterapia ghidată imagistic, tratamentele sistemice imunoterapice şi ţintite, iar rezultatele clinice la pacienţii eligibili sunt spectaculoase comparativ cu ceea ce noi, clinicieni, obţineam tratând doar cu chimioterapie", a precizat dr Şerban Negru.
Campania este iniţiată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş" Timişoara, Centrul de Oncologie Oncohelp şi MSD România.