Institutul Cantacuzino, aflat în subordinea Ministerului Apărării, lucrează în prezent la dezvoltarea unui vaccin gripal, la 7 ani după ce a pierdut licenţa pentru vacinuri, pe care l-ar putera lansa pe piaţă în 2021, cel mai devreme, potrivit directorului general, colonel doctor Florin Oancea.
În prezent, pentru vaccinul gripal este în desfăşurare un experiment pe 200.000 de ouă embrionate.
"Vom continua modernizarea ariei, pentru transformarea ei într-o zonă experimentală de microproducţie strategică", a afirmat Florin Oancea, citat de Agerpres.
În decembrie 2017, Institutul Cantacuzino a fost transferat de la Ministerul Sănătăţii către Ministerul Apărării Naţionale, în urma unui protocol semnat între cele două ministere. Anterior, institutul s-a aflat în subordinea Ministerului Educaţiei.
Institutul a produs ultima dată vaccinuri în 2013, pierzând licenţa de producţie. Directorul a vorbit şi despre motivele care au dus la oprirea producţiei de vaccinuri.
"Ştim că, în 2011 - 2013, au fost probleme cu acest vaccin, atât ţinând de produsul în sine, cât şi de aria de producţie. Ce încercăm acum e să avem un produs sigur. (...) Sper ca la sfârşitul acestui an să avem un produs sigur", a spus directorul institutului.
În funcţie de rezultatele testelor, vaccinul ar putea fi disponibil pe piaţă anul viitor, potrivit managerului.