Institutul Clinic Fundeni a finalizat modernizarea secţiilor pediatrice, cu ajutorul unei fundaţii filantropice

Institutul Clinic Fundeni a finalizat modernizarea secţiilor pediatrice, cu ajutorul unei fundaţii filantropice

Institutul Clinic Fundeni (ICF) a finalizat modernizarea celor două secţii de pediatrie, îmbunătăţind semnificativ calitatea serviciilor de cazare şi dotarea saloanelor destinate tratamentelor pacienţilor pediatrici cu afecţiuni grave. Modernizarea a fost realizată cu ajutorul Fundaţiei Filantropice Metropolis.

Astfel, au fost modernizate saloanele şi spaţiile conexe din cele două secţii de pediatrie, iar în fiecare salon au fost integrate grupuri sanitare proprii, potrivit unui comunicat al unităţii sanitare.

De asemenea, fiecare pat a fost dotat cu console medicale, bare pentru susţinerea echipamentelor, sisteme pentru apelare asistente şi prize pentru conectarea la aer comprimat şi oxigen.

Finisajele încăperilor au fost realizate din materiale special alese pentru a permite realizarea unor condiţii sanitare la standarde internaţionale.

Lucrările de modernizare au inclus instalarea de sisteme de încălzire a apei pentru a reduce impactul problemelor generate de dificultăţile de aprovizionare prin intermediul reţelelor publice.

"Având în vedere statusul de imunodepresie severă al majorităţii pacienţilor care apelează la serviciile medicale oferite în cadrul Institutului (pacienţi oncologici, cu imunosupresie dată de boală/tratament, pacienţi post-transplant, pacienţi cu boală cronică de rinichi în program de hemodializă etc.) se impune crearea unor condiţii speciale care să asigure (inclusiv din punct de vedere epidemiologic) măsuri speciale de izolare şi prevenire a infecţiilor nozocomiale şi, prin acest proiect de suflet, sperăm că am reuşit să venim în sprijinul pacienţilor pediatrici cu afecţiuni grave care necesită terapii medicale speciale şi pe care, de cele mai multe ori, medicii de la Fundeni reuşesc să le implementeze cu succes oferind astfel micuţilor pacienţi o nouă şansă la viaţă", au precizat reprezentanţii Fundaţiei Filantropice Metropolis.

Circa 50% dintre copiii diagnosticaţi în România cu leucemii acute sau limfoame maligne ajung la Institutul Fundeni pentru tratament.

"Pentru toţi aceştia, efortul susţinut al reprezentanţilor Fundaţiei vine astăzi, prin finalizarea proiectului de modernizare a celor două secţii de pediatrie, să aducă un plus consistent din perspectiva condiţiilor de spitalizare care creează acum premisele reducerii semnificative a unor posibile complicaţii infecţioase specifice tratamentelor aplicate", a afirmat managerul institutului, prof. univ. dr. Anca Coliţă.

Inaugurarea celor două secţii modernizate va avea loc luni, în prezenţa ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

viewscnt