Întârzierea rectificării bugetare a creat anumite probleme în funcţionarea sistemului sanitar, a declarat vineri, la Constanţa, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată de Agerpres.
Ministrul a afirmat că problemele 'punctuale' au fost rezolvate, astfel încât să nu existe sincope în asigurarea medicamentelor pentru programele naţionale.
'În ultimele zile am dus adevărate lupte cu cifrele. (...) Eu nu vreau să critic pe nimeni. Vreau să spun doar că nu e cazul să sacrificăm nişte vieţi pentru nişte orgolii. Am reuşit să rezolvăm problemele punctuale astfel încât să nu avem sincope în aprovizionarea cu medicamente a pacienţilor beneficiari ai programelor naţionale de sănătate', a spus Pintea.
Ministrul a anunţat că pe 5 septembrie va lansa la Craiova draftul de studiu de fezabilitate pentru Spitalul Regional Craiova.
"Ştiţi foarte bine, în 13 aprilie am lansat studiul de fezabilitate de la Iaşi, în 26 iulie la Cluj, iar pe 5 septembrie voi fi la Craiova pentru a lansa draftul de studiu de fezabilitate pentru Spitalul Regional Craiova", a mai spus Pintea.