Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) are o alocare de peste 80 milioane euro pentru investiţii în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice din România.
Luni, Ministerul Sănătăţii a lansat în consultare publică ghidul solicitantului pentru selectarea a cel puţin 30 de unităţi de asistenţă medicală ambulatorie printr-un apel deschis aferent componentei Sănătate din PNRR.
Cel puţin 30 de ambulatorii din unităţi medicale publice sau structuri publice care furnizează asistenţă medicală ambulatorie vor putea fi reabilitate, modernizate, extinse şi dotate cu echipamente medicale, în cadrul PNRR.
Cele mai multe dintre ambulatorii (cel puţin 20) trebuie să fie situate în regiuni sau municipalităţi mai puţin dezvoltate, în care nivelul produsului intern brut (PIB) pe locuitor este de sub 75% din media UE.
Valoarea finanţării este cuprinsă între 500.000 euro şi 2,67 milioane euro (fără TVA) pentru un proiect.
Data lansării apelului de proiecte este 30 septembrie 2022.