Marea Britanie înregistrează o rată semnificativ mai mare decât SUA a mortalităţii în rândul pacienţilor cu urgenţe abdominale

Marea Britanie înregistrează o rată semnificativ mai mare decât SUA a mortalităţii în rândul pacienţilor cu urgenţe abdominale

Marea Britanie, ţară în care sistemul de sănătate este public, înregistrează o rată semnificativ mai mare a mortalităţii decât Statele Unite, unde predomină spitalele private, în rândul pacienţilor cu urgenţe abdominale, în principal din cauza accesului mai dificil la intervenţii chirurgicale, arată un nou studiu publicat recent.

Astfel, în cazul pacienţilor care au urgenţe abdominale precum cele declanşate de apendicită sau ruptură de anevrism, proporţia celor care beneficiază de intervenţii chirurgicale este de două ori mai mare în SUA faţă de Marea Britanie, iar rata deceselor în rândul pacienţilor americani este mai mică.

Studiul a analizat şapte urgenţe abdominale şi a ajuns la concluzia că rata deceselor este mault mai mare în Marea Britanie decât în SUA în toate cazurile.

Potrivit autorilor studiului, diferenţele majore dintre sistemul de sănătate britanic, finanţat public prin National Health Service (NHS), şi centrele medicale private din SUA influenţează disponibilitatea resurselor medicale, “inclusiv a tratamentelor care pot salva vieţi într-o situaţie de urgenţă”, consideră echipa de cercetare condusă de Sheraz R. Markar de la Imperial College din Londra, citată de Reuters.

Studii anterioare au descoperit rate mai mari de mortalitate în rândul pacienţilor cu anumite forme de cancer din Marea Britanie, însă fără a identifica în mod clar o cauză legată de practicile clinice.

Echipa de cercetători a analizat date din 2006 şi 2012 privind pacienţii ajunşi în spitalele din SUA şi Marea Britanie cu şapte tipuri de urgenţe: ruptură de anevrism aortic abdominal, apendicită, disecţie aortică, perforaţie esofagiană, perforaţia ulcerului peptic, perforaţii ale intestinului şi hernii abdominale sau inghinale.

În total, datele au inclus 136.047 de internări în spitalele din Marea Britanie şi 1,8 milioane în SUA.

Cercetătorii au descoperit că procentul pacienţilor care au beneficiat de intervenţii chirurgicale a fost mult mai mic în Marea Britanie decât în SUA. Astfel, pacienţii din Marea Britanie internaţi pentru cele şapte urgenţe aveau şanse de 4,25 ori mai mici de a fi operaţi pentru ruptură de anevrism aortic abdominal decât cei din SUA şi de 8,5 ori mai mici de a fi operaţi în cazul apendicitei.

În cazul perforaţiei esofagiene, 42% dintre pacienţii din Marea Britanie au primit tratament non-chirurgical, comparativ cu 31% dintre pacienţii din SUA, iar rata mortalităţii înregistrată în spitale pentru această afecţiune a fost de 11% în Marea Britanie şi de doar 6% în SUA.

Situaţia este similară şi în cazul altor afecţiuni, menţionează studiul. Cercetătorii consideră că atitudinea socială, investiţiile în sănătate şi limitări ale resurselor se numără printre factorii care generează aceste diferenţe.

viewscnt