Ministrul Sănătăţii: Este foarte greu să adaptezi clădiri vechi de spitale la standarde actuale

Ministrul Sănătăţii: Este foarte greu să adaptezi clădiri vechi de spitale la standarde actuale

Adaptarea clădirilor vechi de spitale la standardele actuale în medicină este dificilă, mai ales prin prisma prevenţiei împotriva infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM), a declarat luni ministrul Sănătăţii, prof.univ. dr. Alexandru Rafila. 

Ministrul a participat la inaugurarea secţiilor de pediatrie modernizate de la Institutul Clinic Fundeni, lucrările fiind realizate cu sprijinul unei fundaţii filantropice.

"Copiii sunt cel mai important capital în această ţară şi noi trebuie să facem tot ceea ce putem astfel încât ei să se dezvolte armonios, iar dacă au nevoie de asistenţă medicală, să o primească la timp şi în condiţii civilizate", a spus prof. Rafila.

"Este foarte dificil să adaptezi clădiri vechi la standarde actuale. Problema aceasta a amenajării unei secţii de spital, mai ales a unei secţii unde au loc manevre invazive, (...) se discută [tot mai des din perspectiva] infecţiilor asociate asistenţei medicale, aşa-zisele infecţii nosocomiale", a completat ministrul.

Potrivit oficialului, clădirile vechi de spitale, cum sunt multe dintre cele folosite în România, îngreunează lupta împotriva IAAM, iar grupurile sanitare reprezintă o "zonă vitală" în acest sens.

Construirea celor 3 spitale regionale şi a unor noi clădiri pentru spitalele actuale din PNRR sau din alte fonduri, naţionale şi europene, reprezintă una dintre marile şanse de modernizare a sistemului sanitar din România şi de reducere a IAAM.

"Este important să avem o reţea de spitale care să corespundă standardelor actuale. (...) De exemplu, la secţiile de terapie intensivă trebuie să fie un pacient pe salon, e foarte greu de asigurat acest lucru", a mai spus ministrul.

viewscnt