Ministrul Sănătăţii susţine realizarea de studii de eficacitate postautorizare pentru a confirma raportul beneficiu/risc al medicamentelor

Ministrul Sănătăţii susţine realizarea de studii de eficacitate postautorizare pentru a confirma raportul beneficiu/risc al medicamentelor

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine realizarea de studii de eficacitate după autorizarea medicamentelor pentru a confirma raportul beneficiu/risc al acestora, considerând că produsele farmaceutice nu ar trebui autorizate în lipsa unor dovezi suficiente cu privire la eficacitatea lor, potrivit unui comunicat transmis marţi de minister.

Sorina Pintea conduce delegaţia României care participă la Viena, în aceste zile, la reuniunea informală a miniştrilor Sănătăţii din cadrul Preşedinţiei austriece a Consiliului UE.

Principalele teme de discuţie sunt legate de provocările statelor membre ale UE pentru reglementarea şi furnizarea de medicamente autorizate centralizat la nivelul Uniunii şi investiţiile în infrastructura digitală de sănătate.

"Garantarea accesului egal al pacienţilor europeni la terapii şi medicamente inovative reprezintă una dintre provocările cheie ale politicii farmaceutice din Europa. Fără dovezi suficiente cu privire la eficacitatea medicamentelor, acestea nu ar trebui autorizate”, a declarat Sorina Pintea, citată în comunicat.

Ministrul consideră că este nevoie de un studiu de eficacitate după autorizarea medicamentelor pentru a confirma raportul beneficiu/risc al acestora.

„Considerăm că, pentru o aprovizionare echilibrată cu medicamente scumpe, ar putea fi aplicate politici care să prevadă publicarea datelor privind includerea pe piaţă a medicamentelor autorizate şi un preţ convenabil în fiecare stat european", a spus Pintea, în timpul întâlnirii.

Ministrul a menţionat că investiţiile în sănătatea digitală, precum prescripţia medicală sau dosarul electronic al pacientului, au avut rezultate pozitive pentru serviciile de asistenţă medicală.

“România susţine dezvoltarea la nivel european de programe care pot susţine preluarea instrumentelor şi serviciilor e Health”, mai arată comunicatul.

Vizita are loc în contextul în care România va prelua, de la 1 ianuarie 2019, preşedinţia Consiliului UE pe domeniul Sănătăţii de la Austria.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, pe lângă preluarea dosarelor nefinalizate, România intenţionează să propună propriile teme de dezbatere în domeniul rezistenţei antimicrobiene şi a infecţiilor asociate, a prevenţiei prin vaccinare şi a accesului pacienţilor la medicamente.

Luni, ministrul Sorina Pintea i-a propus omologului austriac Beate Hartinger–Klein, în cadrul unei întâlniri, încheierea unui memorandum de colaborare pe termen lung în domeniul medical între România şi Austria.

viewscnt