La finalul lunii ianuarie, Guvernul a aprobat un act normativ care a menţinut tarifele decontate pentru medicii de familie şi din ambulatoriu la nivelul din 2023 în semestrul I al acestui an, însă nu a anunţat nicio soluţie pentru a doua jumătate a anului. Decizia a fost luată după o propunere iniţială a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), de scădere semnificativă a tarifelor, din cauza constrângerilor bugetare. La rândul său, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a transmis că tarifele vor fi menţinute la actualul nivel până la finalul acestui an, urmând să fie alocată o sumă de 2,1 miliarde de lei în acest sens de către Ministerul Finanţelor, printr-un act normativ aprobat de Guvern.
În cursul zilei de marţi, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut o întâlnire de lucru cu preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator (APMA), dr. Cosmin Alexandrescu şi delegaţia APMA formată din dr. Cristina Dragnea, dr. Raluca Alexe, Flaviu Petrica, dr. Simona Frasie şi dr. Cristina Bogdan, se afirmă într-un comunicat postat pe pagina de social media a Ministerului Sănătăţii.
Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de îmbunătăţirea finanţării serviciilor medicale şi creşterea veniturilor medicilor specialişti si primari care realizează servicii medicale în ambulatoriile de specialitate.
De asemenea, s-au discutat modalităţi concrete de sprijin pentru ca tinerii specialişti să poată profesa în domeniul serviciilor medicale ambulatorii.
„Ministrul Sănătăţii sprijină dezvoltarea serviciilor din ambulatoriile de specialitate, palier de îngrijiri esenţial care reuşeşte să acorde asistenţă medicală prespitalicească pentru peste 97% din pacienţii care li se adresează", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, discuţiile au evidenţiat necesitatea „identificării unor resurse financiare la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru creşterea valorii punctului de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate de la 4,5 lei, cât este în prezent, spre o valoare care să asigure sustenabilitatea cabinetelor celor 9.708 de medici specialişti şi primari şi, totodată, să reducă decalajul în materie de finanţare faţă de asistenţa medicală primară şi spitalicească".
În comunicat se mai subliniază faptul că această politică este în concordanţă cu Strategia Naţională de Sănătate şi poate asigura sustenabilitatea finanţării sistemului sanitar.
În ciuda declaraţiilor ministrului Sănătăţii, în prezent nu există nici măcar certitudinea păstrării tarifelor decontate la nivelul actual.
Totuşi, ministrul Finanţelor a sugerat recent că va aloca sume suplimentare pentru menţinerea tarifelor decontate către medicii de familie şi cei din ambulatoriul de specialitate la nivelul actual şi în al doilea semestru al acestui an, o eventuală majorare nefiind luată în discuţie până acum.
CE PREVEDE ACTUL NORMATIV APROBAT DE GUVERN ÎN 31 IANUARIE
O hotărâre de guvern aprobată în şedinţa Executivului din 31 ianuarie 2024 prevede că, “pentru semestrul I al anului 2024, valoarea garantată a punctului pe serviciu medical se menţine la nivelul valorii valabile în semestrul II 2023”.
Hotărârea de guvern nu oferă nicio soluţie pentru a doua jumătate a anului, însă nota de fundamentare a actului normativ sugerează indică, fără a da detalii, necesitatea unor măsuri privind “eficientizarea cheltuirii fondurilor”.
“Menţinerea valorii punctului pe serviciu medical la nivelul din semestrul II 2023 este necesară cel puţin până la 30.06.2024, ulterior urmând a fi identificate modalităţi de creştere a fondurilor disponibile asistenţei medicale ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv prin eficientizarea cheltuirii fondurilor pe toate domeniile de asistenţă medicală“, se arată în nota de fundamentare.
O altă măsură inclusă în actul normativ este eliminarea regularizării la 11 luni în 2024, prin care suma rămasă neconsumată în bugetul FNUASS alocată asistenţei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialităţi clinice se repartizează proporţional cu consultaţiile realizate pe parcursul anului, care depăşesc programul de lucru, pentru o mai bună gestionare a fondurilor.
PROPUNERILE CARE AU STÂRNIT PROTESTE
În 11 ianuarie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat un proiect privind valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în medicina de familie şi în ambulatoriu, ţinând cont de sumele alocate pentru fiecare domeniu de asistenţă medicală prin Legea bugetului de stat pe anul 2024.
Sumele erau semnificativ mai mici decât cele de anul trecut, iar Colegiul Medicilor a comentat că decizia va avea “consecinţe grave asupra îndeplinirii nevoilor de îngrijiri medicale ale populaţiei”.
CNAS a anunţat, pentru medicina primară, o valoare a punctului per capita de 7,7 lei în 2024 şi o valoare a punctului pe serviciu medical de 6,2 lei, în scădere de la 12 lei per capita şi 8 lei pe serviciu în 2023.
Astfel, valoarea punctului per capita ar fi scăzut cu 35,8% în medicina de familie de la 1 februarie, iar valoarea pe serviciu – cu 22,5%.
Pentru asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, valoarea punctului pe serviciu medical se reducea cu 26,7%, de la 4,5 lei în 2023 la 3,3 lei în 2024.
Colegiul Medicilor a calculat că, dacă propunerea CNAS ar fi intrat în vigoare, finanţarea reală s-ar fi redus cu 30% pentru medicina de familie în 2024, cu 27% pentru ambulatoriul de specialitate şi cu 50% pentru serviciile de stomatologie.