O nouă premieră medicală în România: Un copil a fost operat pe creier la Iaşi de o tumoră gigant cu ajutorul unei tehnici inovatoare

O nouă premieră medicală în România: Un copil a fost operat pe creier la Iaşi de o tumoră gigant cu ajutorul unei tehnici inovatoare

O echipă medicală, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, a efectuat o operaţie revoluţionară, în semiîntuneric, pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, ce prezenta o tumoră cerebrală de peste 10 centimetri. Este primul copil din România care a beneficiat de această tehnică inovatoare la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Dr. Lucian Eva a declarat, vineri, că băiatul a trecut printr-o intervenţie chirurgicală complexă de aproximativ 5 ore, în cadrul căreia echipa de neurochirurgi ieşeni a reuşit să îndepărteze o tumoră de peste 10 centimetri.

Potrivit sursei citate, pentru prima dată în România, a fost folosită substanţa de contrast inovatoare, acidul 5-aminolevulinic (5-ALA), la un copil, fapt care a permis identificarea şi protejarea ţesutului cerebral sănătos.

Operaţiile cu ajutorul tehnologiei prin fluorescenţă cresc semnificativ rata rezecţiei tumorale şi îmbunătăţesc prognosticul pacienţilor, spun specialiştii.

Pe fondul albastru al câmpului operator, tumora se va vedea de culoare roz, şi se poate spune că aceasta tehnologie „aprinde” tumorile pentru a fi mai bine vizualizate.  Aceasta îl ajută pe chirurg să delimiteze mai bine tumora de ţesutul cerebral din jur.

Imagini din timpul operaţiei. Credit: Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, mai 2024

Substanţă a jucat un rol esenţial în succesul intervenţiei şi în salvarea vieţii copilului, a precizat echipa medicală.

„Am mai utilizat această substanţă, dar la adulţi. După efectuarea explorărilor RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară -n.r), am decis să facem o rezecţie maximală a leziunii, utilizând o substanţă de contrast, acid 5-aminolevulinic. Era singura modalitate pentru rezecţie a unei astfel de tumori. De altfel, folosirea acestei substanţe este singura modalitate din lume pentru rezecţia maximală a acestei tumori. Utilizarea substanţei la copii a fost o contraindicaţie relativă în această privinţă, dar există de câţiva ani studii care arată eficienţa utilizării substanţei, după anumite criterii, în ceea ce priveşte rezecţia acestui tip de tumori la pacienţii tineri", a declarat, pentru Agerpres, conf.univ.dr. Lucian Eva.

Potrivit medicului, operaţia a fost un succes.

„Am reuşit să îndepărtăm maximal tumora. Starea copilului este bună. Urmează să vedem ulterior rezultatul examenului anatomopatologic şi tratamentul complementar pe care copilul îl va urma. Faptul că am utilizat această substanţă ne-a ajutat foarte mult în a face o rezecţie maximală şi corectă a leziunii, fără ca acest copil să aibă deficite post operatorii", a mai declarat dr. Eva.

Imagini din timpul operaţiei. Credit: Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, mai 2024

viewscnt