Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş deschide, în premieră pentru o instituţie de învăţământ superior din România, o filială la Hamburg, Germania, începând cu anul universitar 2019-2020, în care 150 de studenţi vor învăţa medicina în limba engleză, a anunţat miercuri rectorul universităţii, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei.
"În cursul anului 2018 s-a obţinut, la nivelul Facultăţii de Medicină, autorizarea provizorie a Programului de studii Medicină în limba engleză - extensia Hamburg, care reprezintă o premieră pentru învăţământul superior din România. (...) Prin finalizarea procedurilor administrative de înfiinţare a filialei din Hamburg a UMFST - programul de Medicină în limba engleză - vom avea 150 de locuri, din care s-au ocupat deja 35 de locuri", a afirmat rectorul, citat de Agerpres.
În urma finalizării procesului de autorizare ARACIS şi a celorlalte demersuri administrative specifice statului german, începând cu anul universitar 2019/2020 va funcţiona la Hamburg o extensie a universităţii, unde vor studia medicina 150 de studenţi în limba engleză în fiecare an, într-un campus modern, la standarde occidentale, cu profesori şi după o curriculă a UMFST Târgu Mureş.
"Este un proiect unic la nivel naţional, care are încă resurse de dezvoltare suplimentară şi care aşază universitatea şi oraşul Târgu Mureş într-o poziţie de maximă vizibilitate la nivel internaţional", a explicat rectorul UMFST Târgu Mureş.
În 2018, cele două universităţi din Târgu Mureş, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea 'Petru Maior', au fuzionat, noua instituţie rezultată având aproape 11.000 de studenţi, cu 35 programe de studii la nivel de licenţă, în cele 6 facultăţi, cu 33 programe de masterat şi 7 domenii de doctorat.