Primul transplant hepatic din Cluj-Napoca a fost efectuat sâmbătă la o pacientă de 25 de ani cu insuficienţă hepatică acută de etiologie autoimună. Intervenţia a fost realizată de o echipă de medici din Bucureşti şi din Cluj la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie (IRGH) din Cluj, potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).
Intervenţia a durat peste cinci ore şi a fost efectuat sub îndrumarea prof. dr. Irinel Popescu, împreună cu o echipă compusă din prof. dr. Vladislav Braşoveanu, şeful Secţiei de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic la Institutul Clinic Fundeni, şi prof. dr. Nadim Al Hajjar, şeful Secţiei de Transplant Hepatic la IRGH.
Anestezia a fost realizată de către prof. dr. Dana Tomescu, şefa secţiei ATI din cadrul Institutul Clinic Fundeni.
Prelevarea a avut loc la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti sâmbătă dimineaţa, de la un donator de 40 de ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma căruia a survenit moartea cerebrală.
Familia şi-a dat acordul pentru donarea organelor şi ţesuturilor şi astfel au permis medicilor să salveze patru vieţi de pe listele de aşteptare, a transmis ANT.
Cele două intervenţii de transplant renal au fost realizate de echipele de chirurgi coordonate de dr. Cătălin Baston şi dr. Constantin Gîngu, la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni.
Transplanturile de cornee au fost efectuate la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti de către echipele coordonate de prof. Marian Burcea împreună cu dr. Alina Gheorghe şi dr. Valentin Dinu