Încă 12 cazuri de rujeolă au fost confirmate în perioada 1-5 octombrie în România, potrivit datelor elaborate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) şi publicate pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Cele mai multe (7) noi cazuri au fost înregistrate în judeţul Botoşani, în timp ce în Bucureşti şi în patru judeţe s-au înregistrat câte un caz.
Până la 5 octombrie, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România a ajuns la 15.379, din care 59 de decese, de la declararea epidemiei, în 30 septembrie 2016.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat anul trecut că România a devenit cel mai mare focar de pojar din Europa.
Totuşi, situaţia s-a stabilizat în prima parte a acestui an în România, când s-au înregistrat între 100 şi 112 noi cazuri lunar, potrivit datelor OMS.
OMS a anunţat recent că Europa înregistrează în prezent cel mai ridicat număr de cazuri de rujeolă din acest deceniu.
În ultimii ani, rata vaccinării din România a scăzut semnificativ, în special din cauza activiştilor care militează împotriva vaccinării.