Sistemul de sănătate a fost în acest an cel mai mare angajator din sectorul de stat, potrivit datelor publicate miercuri de platforma de recrutare eJobs.ro.
Astfel, angajatorii din sectorul public au scos în piaţă aproape 20.000 de locuri de muncă de la începutul anului şi până acum, din care aproape 7.500 de poziţii au fost deschise în sistemul de sănătate - spitale, clinici, sanatorii ori direcţii de sănătate.
Cea mai bună lună din 2024 a fost august, când candidaţii au avut la dispoziţie 5.000 de opţiuni de angajare, dublu faţă de luna aprilie, de exemplu.
"Cel mai mare angajator de stat a fost sistemul de sănătate, cu aproape 7.500 de poziţii deschise în spitale, clinici, sanatorii ori direcţii de sănătate. Lista este continuată de instituţiile din educaţie, care au avut 5.300 de joburi postate", a precizat platforma de recrutare, într-un comunicat.
Guvernul a fost al treilea cel mai mare angajator din sectorul public, cu 5.000 de locuri de muncă disponibile.
Datele arată că Bucureştiul domină clasamentul naţional al angajărilor la stat, cu 3.500 de poziţii deschise pentru candidaţi. Clujul ocupă locul al doilea, cu 1.200 de locuri de muncă postate de instituţiile publice, urmat de Timiş, cu puţin peste 900 de joburi, şi Iaşi, cu aproape 900 de locuri de muncă.
Cel mai puţin s-a angajat în judeţele Giurgiu (142 de locuri de muncă) şi Caraş Severin (149 de locuri de muncă). Tot sub 200 de poziţii au fost deschise în judeţele Covasna şi Olt.
Una dintre particularităţile aparatului de stat este legată de tipul contractelor încheiate cu angajaţii, respectiv aproape 90% dintre contracte sunt permanente. Numărul celor temporare este de aproximativ 2.000.
La începutul acestui an, numărul de posturi ocupate din sectorul public era de aproape 1,3 milioane.