Secţia Clinică de Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" (SUUMC) din Capitală a realizat anul trecut 30 de intervenţii chirurgicale de transplant de cornee, număr în scădere faţă de anii anteriori din cauza reducerii numărului de donatori, potrivit unui comunicat al unităţii medicale, care avertizează că timpul de aşteptare în vederea realizării operaţiilor nu mai poate fi anticipat.
Materialul biologic folosit la transplanturi a fost prelevat în spitalele din România de la 17 donatori aflaţi în moarte cerebrală.
"Numărul scăzut al intervenţiilor chirurgicale efectuate în 2018, comparativ cu cele realizate în anii anteriori, se încadrează în contextul scăderii semnificative a numărului donatorilor din România", arată comunicatul spitalului.
Cei mai mulţi donatori au provenit de la spitalele din Capitală - 6 şi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea - 6, restul grefelor fiind furnizate de Spitalele Judeţene de Urgenţă din Baia Mare, Deva, Bihor şi Cluj.
“Din păcate, timpul de aşteptare în vederea realizării intervenţiei chirurgicale nu mai poate fi anticipat, dată fiind scăderea neaşteptată şi semnificativă a numărului de donatori, situaţie care nu pare a se ameliora în viitorul apropiat”, a menţionat comunicatul.
Patologiile oculare cele mai frecvente pentru care s-au efectuat intervenţiile chirurgicale au fost afecţiuni ale corneei de etiologie infecţioasă (8) şi keratopatie edematoasă (6).
Alte afecţiuni tratate de medicii de la Secţia Clinică de Oftalmologie a Spitalului Militar sunt rejetul cornean, distrofiile corneene, leucoame corneene şi keratoconusul.
România se confruntă cu o criză de donatori de organe în ultimii ani. Astfel, în 2014 au existat 138 de donatori reali în România, însă numărul s-a redus aproape continuu, ajungând la 115 în 2015, 123 în 2016 şi 65 în 2017. În 2018 au fost înregistraţi circa 60 de donatori.
Ministerul Sănătăţii a realizat la finalul anului trecut un proiect de lege a transplantului, care prevede că toate spitalele judeţene de urgenţă care au secţie de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) vor fi obligate să facă activitate de prelevare de organe.