Spitalul Municipal "dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara va fi reabilitat termic printr-o finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 23,2 milioane lei obţinută de primăria oraşului, documentele fiind semnate luni, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, relatează Agerpres.
"Prin acest proiect, ne dorim diminuarea costurilor cu încălzirea spitalului, iar din banii economisiţi vrem să facem alte investiţii aici, cum ar fi îmbunătăţirea condiţiilor din spital şi achiziţionarea de aparatură medicală performantă", a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Proiectul de eficientizare energetică a spitalului este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2010.
Proiectul se va derula din septembrie 2018 până în martie 2022, perioadă în care sunt prevăzute mai multe lucrări menite să îmbunătăţească performanţa energetică a clădirii.
Proiectul prevede izolarea pereţilor exteriori şi a subsolurilor, precum şi înlocuirea conductelor de distribuţie a agentului termic, a sistemului de iluminat şi a tâmplăriei. De asemenea, vor fi montate panouri solare, pentru reducerea cheltuielilor cu electricitatea şi încălzirea.