O echipă de medici de la Spitalul "Dr. C.I. Parhon" din Iaşi a efectuat o nouă intervenţie de transplant de rinichi de la o persoană aflată în moarte cerebrală, relatează Agerpres.
Rinichiul recoltat de la persoana aflată în moarte cerebrală a fost transplantat unui pacient de 42 de ani din Botoşani, care se afla în evidenţa Centrului de Transplant din 2014.
"Pacientul transplantat este diagnosticat şi cu diabet zaharat şi cu glomerulonefrită membranoasă. Ambele afecţiuni au dus la insuficienţa renală cronică de care suferea pacientul", a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Ionuţ Nistor.
Potrivit acestuia, pacientul transplantat se simte bine după operaţie.
România se confruntă cu o criză de donatori de organe în ultimii ani. Potrivit Ministerului Sănătăţii, care pregăteşte o nouă lege a transplantului, România se confruntă cu o scădere a numărului de donatori de organe.
Astfel, în 2014 au existat 138 de donatori reali în România, însă numărul s-a redus aproape continuu, ajungând la 115 în 2015, 123 în 2016 şi 65 în 2017. În prima jumătate a acestui an, circa 30 de donatori au fost înregistraţi în România.