Omenirea sporeşte riscul unor dezastre sanitare globale pătrunzând adânc în habitatele liliecilor din lume, terenuri de reproducere a virusurilor mortale. O analiză a identificat zone din 113 ţări, de pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii, unde condiţiile sunt pregătite pentru ca astfel de dezastre să se repete. Aceste zone indică locurile în care sunt cele mai probabile următoarele epidemii.
Lăsaţi singuri să se adăpostească în peşteri întunecate şi în păduri dese, liliecii din zonele lumii reprezintă un pericol redus pentru omenire. Atunci când îşi iau zborul noaptea pentru a se hrăni cu insecte sau fructe, ei îndeplinesc o funcţie importantă.
Sunt Piloni ai ecosistemului global, ei polenizează copacii şi ţin sub control insectele. Dar ei adăpostesc şi viruşi. Iar acest lucru ar putea însemna sfârşitul omenirii.
Viruşii nu dăunează liliecilor. Ei le fac rău oamenilor care le invadează habitatul.
O analiză Reuters, prima de acest fel, dezvăluie modul în care incursiunile umane pe teritoriile liliecilor din anumite zone ale lumii pun bazele următoarei pandemii care ameninţă sănătatea globală.
Defrişarea pădurilor pentru a ne satisface setea de cacao, cauciuc, carne de vită şi aur, şi construirea de noi drumuri şi linii de cale ferată aduce liliecii şi oamenii în contact tot mai strâns.
Pe măsură ce contactul creşte, cresc şi focarele de boli transmise de lilieci, care au ucis milioane de oameni din întreaga lume în ultimele două decenii.
Foamea oamenilor pentru resurse determină distrugerea la nivel mondial a zonelor cu habitate bogate în lilieci, purtători a zeci de mii de virusuri.
Analiza identifică zonele în care condiţiile sunt pregătite pentru ca o boală transmisă de lilieci să se extindă asupra omenirii. Aceste zone de pe glob, au fost numite „zone de salt", unde virusul poate face saltul de la lilieci la oameni.
Timp de milenii, virusurile liliecilor au reprezentat o ameninţare redusă pentru omenire. Habitatul neperturbat al faunei sălbatice a oferit o barieră de protecţie între agenţii patogeni şi oameni.
Dar incursiunile umane au creat un câmp minat de risc care acoperă peste 9 milioane de km pătraţi în 113 ţări, a constatat recenta analiză.
În prezent, mai mult de unul din cinci oameni de pe Pământ trăieşte în aceste zone.
Pentru această analiză reporterii Reuters au vorbit cu zeci de oameni de ştiinţă, au citit numeroase cercetări academice şi au călătorit în ţările bogate în lilieci din întreaga lume pentru a afla cum distrugerea de către om a zonelor sălbatice amplifică riscul de pandemie.
Analiza vizează unele locuri unde riscul este cel mai acut şi începe în Africa de Vest.
Prădătorii nocturni lasă urme de deşeuri corporale potenţial purtătoare de viruşi ai liliecilor: fecale, urină şi fructe parţial mâncate, pătate de salivă. Uneori, locuitorii hrănesc animalele cu resturile liliecilor, alteori, după ce taie urmele de muşcături, mănâncă chiar ei înşişi fructele.
Această coliziune între lilieci şi oameni care concurează pentru resurse pe un teritoriu care a fost mult timp domeniul liliecilor ar putea declanşa următoarea pandemie, spun autorii analizei.
Pe măsură ce oamenii distrug habitatele liliecilor din întreaga lume, ei ajută, fără să vrea, virusurile transmise de lilieci să sufere mutaţii, să se înmulţească şi să infecteze alte specii, inclusiv homo sapiens.
Timp de milenii, virusurile liliacului au stat la pândă în pădurile din Africa de Vest şi în alte părţi neperturbate ale lumii, dar au reprezentat o ameninţare redusă pentru omenire.
Nu mai este cazul, constată analiza Reuters.
Astăzi, aceşti agenţi patogeni reprezintă un câmp minat epidemiologic în 113 ţări şi pe fiecare continent, cu excepţia Antarcticii.
Pericolul reprezentat de lilieci nu vine din muşcarea oamenilor, aşa cum este descris în literatură şi în cinematografie. Chiar şi celebrul liliac vampir atacă rar oamenii.
Mai degrabă, liliecii împrăştie viruşi în saliva, urina, sângele şi excrementele lor. Aceşti viruşi pot intra apoi în organismul uman prin contact direct sau prin intermediul gazdelor altor animale.
Mai mult, spun oamenii de ştiinţă, catalizatorul epidemiei nu este comportamentul liliecilor, ci al oamenilor. Dezvoltarea necontrolată a zonelor sălbatice amplifică riscul de pandemii globale prin creşterea contactului cu animalele.
„Oamenii trebuie să se trezească la realitate, pentru că am dezvoltat o relaţie foarte periculoasă cu natura", a declarat Jonathan Epstein, medic veterinar şi ecologist specialist în boli la EcoHealth Alliance, o organizaţie de cercetare în domeniul sănătăţii globale cu sediul în Statele Unite.
Pe măsură ce oamenii invadează tot mai mult habitatele cândva îndepărtate, „acest lucru sporeşte oportunitatea ca viruşii care erau ascunşi în siguranţă în pădure să ajungă acum în populaţiile umane şi de animale domestice".
Intruziunea în ţinuturile de lilieci din întreaga lume dă naştere unor pericole speciale.
Liliecii sunt un rezervor important de viruşi: 72.000, conform unor estimări.
Oamenii de ştiinţă nu înţeleg pe deplin de ce se întâmplă acest lucru, dar subliniază superputerea liliecilor de a fi purtători ticsiţi cu viruşi.
Liliecii sunt incubatori excepţionali: ei pot găzdui şi supravieţui viruşilor care ucid alte mamifere. Sunt proliferatori puternici: unii îşi fac cuiburi strânse împreună şi în spaţii apropiate cu alte specii de lilieci.
Acest lucru înseamnă că virusurile lor se pot răspândi şi evolua rapid - unele echipate pentru a infecta alte animale, şi inclusiv oamenii.
Iar liliecii sunt vehicule de livrare excelente: Unii pot zbura sute de kilometri în căutare de hrană - transportând viruşii pe distanţe mari.
Oamenii de ştiinţă nu au determinat încă sursa virusului care a provocat Covid-19, cea mai mortală pandemie apărută în acest secol: A sărit la oameni de la un animal sălbatic sau s-a scurs dintr-un laborator?
Dar de un lucru sunt siguri: este înrudit cu coronavirusurile găsite la unii lilieci cu potcoavă, un tip comun în Asia tropicală.
Universul liliecilor
Oamenii de ştiinţă au documentat cel puţin 1.300 de specii de lilieci.
Aceştia sunt actori importanţi în ecosistemul global, polenizând florile, împrăştiind seminţe şi devorând insecte. Incubatoare excepţionale, ei pot găzdui şi supravieţui virusurilor care ucid alte mamifere.
Unii dintre cei mai letali viruşi şi focare de infecţie din lume au avut originea în lilieci.
(Credit grafic: @Reuters)
Chiar înainte ca spitalele şi casele de pompe funebre să fie invadate de victime ale noului coronavirus, alţi viruşi legaţi de lilieci au provocat unele dintre cele mai mortale boli noi din ultima jumătate de secol.
Ebola, Marburg, SARS, Hendra şi Nipah au lovit împreună de peste 90 de ori, îmbolnăvind aproximativ 44.000 de persoane şi ucigând mai mult de 16.000.
Pandemia de Covid-19 a ucis aproape 7 milioane de persoane, potrivit bilanţului oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), însă înalţi oficiali ai agenţiei mondiale spun că numărul victimelor este cu siguranţă mult mai mare din cauza numărului mare de infecţii neraportate.
Aceste virusuri pot sări de la lilieci la oameni fie prin intermediul unei gazde intermediare, cum ar fi un porc, cimpanzeu sau o civetă, fie mai direct prin contactul omului cu urina, fecalele, sângele sau saliva liliecilor.
Astfel de salturi sunt cunoscute sub numele de „răspândire zoonotică".
Pentru a examina unde ar putea să apară următoarea pandemie, analiza a folosit două decenii de date privind focarele de boală şi de mediu pentru a identifica locurile cele mai vulnerabile la răspândirea virusurilor de liliac.
Analiza a scos la iveală un sistem economic global care se luptă cu natura şi care pune în pericol peste 1 miliard de oameni, pe măsură ce pădurile bogate în lilieci sunt defrişate pentru a face loc agriculturii, industriilor extractive, infrastructurii şi altor forme de dezvoltare.
Este prima organizaţie care a realizat o analiză globală care combină factori ecologici pentru a prezice locurile în care răspândirea virusurilor purtate de lilieci a devenit mai probabilă de la an la an.
Reporterii au împărţit aproape întreaga suprafaţă terestră a Pământului în sectoare, cele mai multe dintre ele de aproximativ 25 de km pătraţi fiecare.
Apoi, agenţia de ştiri a folosit un model computerizat pentru a puncta şi clasifica fiecare sector în funcţie de cât de asemănătoare sunt condiţiile din zonă cu cele care au existat în 95 de locaţii în care viruşii liliacului au infectat oameni între 2002 şi 2020.
Fiecărei localităţi i s-a acordat un „scor de similaritate".
Analiza a luat în considerare 56 de factori pe care studiile i-au legat de răspândirea virusului, inclusiv tăierea copacilor, temperatura, precipitaţiile, efectivele de animale şi numărul de specii de lilieci din zonă.
În total, analiza a inclus aproape 8 miliarde de astfel de puncte de date, multe dintre ele provenite de la sateliţi.
În continuare, cu îndrumarea unor statisticieni şi oameni de ştiinţă, reporterii au identificat sectoarele cele mai favorabile răspândirii.
Aceste zone s-au clasat în primele 5% din scorurile de similaritate ale modelului.
În funcţie de această măsură, analiza a găsit peste 9 milioane de kilometri pătraţi de pe Pământ unde, în 2020, condiţiile erau pregătite pentru ca un virus transmis de lilieci să se răspândească, ceea ce ar putea declanşa o altă pandemie.
Aceste zone, pe care le-am numit „zone de salt", acoperă 6% din masa terestră a Pământului.
Acestea sunt în mare parte localităţi tropicale bogate în lilieci şi care se confruntă cu o urbanizare rapidă.
Aproape 1,8 miliarde de oameni trăiau în aceste zone de salt în 2020, o creştere de 57% din 2002.
Aceasta înseamnă că mai mult de unul din cinci oameni de pe planetă trăieşte acum în zone în care riscul de răspândire este cel mai mare.
Mai mulţi oameni, risc mai mare
Analiza a examinat condiţiile de pe suprafaţa Pământului, atribuind fiecărei zone de 25 de kilometri pătraţi un scor care prezice cât de vulnerabilă este pentru ca un virus transmis de lilieci să se răspândească la oameni.
Cele mai riscante zone, cu scoruri care se încadrează în percentila 95 şi peste, acoperă 6% din masa terestră a Pământului.
Aşa-numitele „zone de salt", au fost grupate în funcţie de scorurile de risc - de la percentila 95 în sus - arată că riscul de răspândire creşte pe măsură ce tot mai mulţi oameni locuiesc acolo, perturbând zonele sălbatice şi intrând în contact mai strâns cu liliecii.
Nu numai că mai mulţi oameni locuiesc în aceste locuri, dar trăiesc şi mai aproape unii de alţii, ceea ce creşte şansele de răspândire a bolilor.
Densitatea populaţiei în zonele de salt a crescut cu aproape 40% între 2002 şi 2020.
Cel mai îngrijorător este faptul că populaţia creşte cel mai rapid şi densitatea creşte cel mai mult în zonele în care condiţiile sunt cele mai propice pentru răspândire.
„Cu cât sunt mai mulţi oameni într-o zonă cu risc ridicat, cu atât este mai probabil să se producă o răspândire", a declarat Hernan Caceres-Escobar, un om de ştiinţă care a studiat bolile infecţioase emergente pentru Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, o organizaţie cu sediul la Geneva care evaluează ameninţările la adresa speciilor din întreaga lume.
„Într-o lume din ce în ce mai conectată, este, de asemenea, mai probabil ca o răspândire să devină o epidemie sau o pandemie".
Ţările cu risc ridicat de răspândire
Zonele de salt, unde analiza a constatat un risc ridicat pentru saltul virusurilor de la lilieci la oameni, au crescut dramatic în ceea ce priveşte suprafaţa de teren din 2002 până în 2020, la fel ca şi numărul de persoane care trăiesc acolo.
Sunt evidenţiate ţările în care s-a analiza mai în profunzime acest risc.
(Sursa foto:@ Reuters)
Pe lângă Africa de Vest, analiza zonelor de răspândire a constatat un risc de răspândire în creştere în zone precum:
China, unde a apărut SARS-CoV-2, coronavirusul care provoacă boala Covid-19, şi ţara vecină Laos, unde oamenii de ştiinţă au identificat în fauna sălbatică cele mai apropiate rude cu virusul responsabil de actuala pandemie;
Impulsul Chinei de a-şi extinde raza de acţiune economică duce la defrişări şi creşte riscul ca un virus de la lilieci să infecteze omenirea.
India, unde aproape o jumătate de miliard de oameni trăiesc în zone de salt care se extind rapid, cele mai multe dintre toate naţiunile;
Brazilia, care are cea mai mare suprafaţă de teren expusă riscului dintre toate ţările, deoarece oamenii devastează Amazonul.
În adâncul Amazonului, oamenii de ştiinţă se întrec cu timpul pentru a identifica agenţi patogeni necunoscuţi. Misterele Amazonului sunt la fel de vaste ca jungla însăşi.
Cercetătorii se străduiesc să afle mai multe despre speciile de lilieci din regiune, despre viruşii pe care aceştia îi poartă şi despre riscurile epidemiologice pe care oamenii le-ar putea declanşa pe măsură ce defrişează rapid habitatele liliecilor.
În cea mai mare pădure tropicală din lume, oamenii de ştiinţă spun că s-ar putea pregăti o nouă pandemie.
Brazilia. Simularea virtuală a unei pandemii
Pentru a înţelege modul în care un nou agent patogen din pădurile Amazoniene ar putea declanşa următoarea pandemie, analiza a folosit un model epidemiologic pentru a simula răspândirea unui virus chiar mai contagios decât Covid-19 - un scenariu despre care oamenii de ştiinţă spun că s-ar putea întâmpla cu uşurinţă.
Reporterii au dezvoltat simularea cu ajutorul unui cercetători din Boston, specializat în epidemiologie. care a luat în considerare dinamica bolilor, dimensiunea şi densitatea populaţiei, modelele regionale de navetism şi traficul aerian la nivel mondial pentru a prezice cât de repede şi cât de departe ar putea călători virusul ipotetic.
Ziua 7
În prima săptămână, acest nou virus se răspândeşte ipotetic în Altamira. Până la sfârşitul săptămânii, se răspândeşte în afara oraşului şi apare în Santarem, un port amazonian cu 350.000 de persoane. După o săptămână sunt 85 de persoane infectate.
Ziua 45
Este nevoie de ceva mai mult de o lună pentru ca ipotetica epidemie să se răspândească pe tot cuprinsul Braziliei, în principal prin intermediul traficului regional de maşini, autobuze şi râuri, precum şi al zborurilor interne. Sunt peste 600.000 (de mii) de persoane infectate.
Ziua 60
Ipoteticul virus s-a răspândit în afara Braziliei, în Mexico City şi Miami, o destinaţie turistică populară şi o legătură de afaceri cu Statele Unite. Sunt 11 milioane de persoane infectate în întreaga lume.
Ziua 90
Până în ziua 90, virusul ipotetic a infectat persoane din peste 130 de ţări din întreaga lume.
Focare
Pe măsură ce trec zilele şi săptămânile, destinaţii cheie în traficul aerian mondial, inclusiv Londra, Manila şi Paris, apar ca noduri importante în transmiterea acestui virus ipotetic.
O pandemie „ipotetică"
La sfârşitul simulării de 180 de zile, virusul s-a răspândit în peste 200 de ţări din întreaga lume, pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii, iar aproape 1,2 miliarde de oameni au fost infectaţi.
Această cifră este exponenţial mai mare decât cele 10,5 milioane de persoane infectate în primele 180 de zile ale pandemiei Covid-19, conform estimărilor.
„Este imposibil, totuşi, să prezici cu exactitate unde ar putea apărea o nouă răspândire"
Niciun model, inclusiv această analiză, nu poate surprinde toate variabilele care ar putea contribui la probabilitatea generală de pandemie, cum ar fi comerţul ilegal nedocumentat cu animale sălbatice sau consumul de către o persoană a unui animal infectat.
De asemenea, sunt incomensurabile unele forţe mari, cum ar fi riscul care apare atunci când liliecii sunt stresaţi de perturbarea habitatului şi de încălzirea globală.
Oamenii de ştiinţă au găsit dovezi că un astfel de stres face ca liliecii să fie mai predispuşi la a contracta virusuri şi să le împrăştie prin deşeurile lor corporale.
„Nu poţi identifica cu exactitate riscul - acest agent patogen şi această locaţie şi acest moment", a declarat Barbara Han, ecologistă de boli la Institutul de Studii Ecosistemice din New York, comentând analiza datelor Reuters.
„Dar ceea ce putem face - şi ceea ce face analiza - este să arăte că riscul nu este distribuit în mod egal. Există aglomerări".
Tot ce are nevoie un virus este o oportunitate
Analiza s-a dovedit a avea o oarecare putere de predicţie, prin faptul că a identificat punctele de răspândire.
Cel puţin şapte focare de Ebola şi Marburg au fost raportate în Africa şi 20 de cazuri de Nipah în India şi Bangladesh începând din 2020, ultimul an acoperit de analiză.
Toate s-au întâmplat în zone geografice alcătuite aproape în întregime din zone de salturi pe care analiza le-a semnalat.
Cea mai mortală dintre aceste focare recente s-a încheiat în ianuarie în Uganda, unde peste 160 de persoane au fost infectate şi 70 au fost ucise de o tulpină rară de Ebola.
În ultimii doi ani, focare de Marburg - un virus mortal găsit într-un liliac egiptean de fructe (rousette), des întâlnit, fiind un liliac african comun - au apărut în patru ţări africane în care virusul nu fusese detectat anterior la om.
Printre acestea se numără focare în curs de apariţie în Tanzania şi Guineea Ecuatorială, unde Marburg este suspectat de cel puţin 40 de decese.
Creşterea riscului este cauzată de incursiunile umane globale pe teritoriile liliecilor.
An de an au apărut noi zone de sărituri, a căror suprafaţă a crescut cu 16% în ultimele două decenii.
În acest timp, aceste zone au pierdut 21% din acoperirea de copaci, dublu faţă de rata mondială.
Distrugerea pădurilor, a peşterilor şi a altor zone în care liliecii se adăpostesc şi se hrănesc forţează animalele şi oamenii să se apropie mai mult.
Intruziunile umane distrug habitatul liliecilor, dar nu neapărat liliecii înşişi.
Spre deosebire de multe alte animale sălbatice, multe specii de lilieci se pot adapta şi prospera în habitatele dominate de oameni.
Cu cât sunt mai mulţi lilieci, cu atât mai multe şanse ca virusurile pe care le poartă să sufere mutaţii şi să devină mai infecţioase.
Şi cu cât liliecii se apropie mai mult de oameni, cu atât cresc şansele ca agenţii patogeni să sară de la o specie la alta.
Cele mai riscante zone, de fapt, nu sunt habitatele aparent intacte, unde sunt prezenţi puţini oameni, ci cele în care schimbările rapide au adus oamenii şi liliecii mai aproape şi mai frecvent împreună.
„Dacă sunt două maşini pe zi pe şosea, riscul de accident este foarte scăzut", a declarat Roger Frutos, care studiază modul în care virusurile circulă între animale şi oameni în calitate de director de cercetare la Centrul de cercetare agricolă pentru dezvoltare internaţională din Franţa.
„Dacă avem 10.000 de maşini pe oră pe un drum, riscul de accident este foarte mare", a exemplificat el.
Pentru ca un virus să sară la o nouă specie, are nevoie de trăsăturile potrivite pentru a intra în celulele unei gazde.
După aceea, are nevoie doar de o oportunitate.
În 2008, la două săptămâni după ce a vizitat o peşteră populară din Uganda, o turistă olandez în vârstă de 40 de ani a făcut febră şi frisoane care s-au deteriorat rapid până la insuficienţă hepatică, hemoragie şi umflături cerebrale fatale.
Oamenii de ştiinţă care au investigat decesul cred că un liliac, purtător al virusului Marburg, ar fi urinat în ochiul ei.
Această răspândire a fost limitată la un singur pacient. Alţi agenţi patogeni se răspândesc şi rezistă, cum ar fi recentele epidemii de Marburg şi Ebola din Africa.
Cele mai grave scenarii, precum pandemia de Covid-19, pot ucide milioane de oameni.
Fiecare dintre virusurile liliacului analizate de Reuters are potenţial epidemic, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Prin identificarea zonelor cu cel mai mare risc, analiza arată factorilor de decizie politică, corporaţiilor, activiştilor şi altora unde este cea mai probabilă răspândirea la nivel local, regional, naţional şi internaţional.
Identificarea zonelor cu cel mai mare risc este „foarte importantă", spune Jean-Claude Manuguerra, şeful unităţii de mediu şi riscuri infecţioase de la Institutul Pasteur, din Paris.
„Când avem o scânteie", a adăugat el, „focul va începe".
Distrugerea habitatului liliecilor, pe lângă faptul că alimentează riscul de pandemie, duce unele specii de lilieci în pragul extincţiei şi pune în pericol binele pe care liliecii îl fac pentru ecosistemul global.
Cele cel puţin 1.300 de specii de lilieci joacă o multitudine de roluri, devorând insecte, polenizând flori şi dispersând seminţe.
Distrugerea habitatelor provine din aceleaşi presiuni economice asupra naturii care determină schimbările climatice: oameni în căutarea mijloacelor de trai, cererea globală de resurse, companii în căutare de profit.
În puţine locuri această presiune este mai evidentă decât în Munţii Nimba din Africa de Vest, un lanţ lung de 40 km care izbucneşte din câmpiile în care Guineea şi Coasta de Fildeş întâlnesc Liberia.
Acoperiţi de iarbă, munţii coboară în păduri dense care adăpostesc cimpanzei, antilope, rozătoare şi zeci de specii de lilieci - genul de creaturi care pot transfera virusurile transmise de animale la oameni, fie direct, fie ca gazdă intermediară.
Sub pământ se află unele dintre cele mai bogate depozite de minerale din lume - „caviarul beluga" al minereului de fier, l-a numit un director minier. Extras direct din vârful munţilor şi cu o prelucrare minimă, mineralul poate fi transportat în porturi şi expediat către oţelăriile din Europa. Astfel de resurse naturale există în toată Africa de Vest, unde naţiunile sărace le văd ca pe un bilet spre prosperitate.
După ce în 2013 a început o epidemie de Ebola la aproximativ 200 km de mina din Guineea, compania a câştigat un premiu Clinton Global Citizen Award pentru coordonarea răspunsului sectorului privat şi pentru că a ajutat guvernul din Liberia cu logistică şi echipamente.
Epidemia de Ebola, cea mai mare din istorie, a fost doar a doua apariţie cunoscută a virusului în afara Africii Centrale sau de Est, unde a fost descoperit pentru prima dată în 1976.
Rudă a agentului patogen Marburg, virusul este transmisibil prin fluidele corporale. Acesta provoacă febră hemoragică şi ucide până la 90% dintre cei care îl contractează.
Epidemia a făcut ravagii în Guineea, Liberia şi Sierra Leone, ucigând peste 11.000 de persoane înainte de a se încheia în 2016.
Cercetătorii estimează că a costat până la 53 de miliarde de dolari în pierderi de productivitate, intervenţii de urgenţă, asistenţă medicală şi alte cheltuieli.
Epidemia a început într-un, un mic sat din Guineea, în apropiere de graniţa cu Liberia. Plantaţiile de ulei de palmier şi exploatările forestiere modificaseră puternic topografia de acolo înainte de începerea epidemiei.
Virusul s-a răspândit rapid în Guineea şi a trecut în ţările vecine Sierra Leone şi Liberia.
Exploratorul industrial al zonei, ArcelorMittal a construit clinici de sănătate şi centre de izolare, a furnizat ambulanţe şi s-a coordonat cu alte companii din Liberia pentru a ajuta la gestionarea intervenţiei în domeniul sănătăţii publice.
Pe măsură ce boala s-a răspândit - câteva cazuri ajungând în Europa şi în Statele Unite - epidemiologii au căutat să îi urmărească originea.
Odată ce epidemia s-a potolit, cercetătorii au început să prindă şi să testeze liliecii din întreaga regiune.
Descoperirile făcute la liliecii liberieni au susţinut dovezile din cercetările anterioare, din Africa Centrală şi de Est, care au legat virusul Ebola de animale.
De asemenea, au susţinut teoria conform căreia o mare varietate de lilieci ar putea fi purtători de Ebola.
Liliecii din alte părţi ale Africii erau în mare parte lilieci fructiferi, aşa-numiţii „megaliliac" care se hrănesc în principal cu fructe şi nectar. Speciile capturate în Liberia erau insectivore mici.
Guvernul din Guineea, condus de o juntă militară de la lovitura de stat din 2021, nu a răspuns întrebărilor Reuters cu privire la focarul de Ebola sau la riscul de răspândire în curs de desfăşurare în această ţară.
Guvernele din Africa de Vest au toate legi care impun studii de impact asupra mediului înainte de aprobarea marilor proiecte de dezvoltare.
Dar niciunul nu impune dezvoltatorilor şi autorităţilor locale să ia în considerare riscul de răspândire, ca să nu mai vorbim de schimbarea planurilor lor pentru a ţine cont de posibilitatea unor focare mortale.
Un număr tot mai mare de consultanţi îndeamnă guvernele să ia în considerare riscul de epidemie. Acest impuls vine în contextul în care giganţii minieri au mai multe proiecte - şi mai multe riscuri - în pregătire.
Terenul acoperit de cererile de autorizaţii miniere din Guineea, Sierra Leone, Liberia, Coasta de Fildeş şi Ghana ar dubla teritoriul autorizat pentru explorare şi extracţie, ajungând la un total de aproximativ 400 000 km², o suprafaţă mai mare decât Germania.
Aproape o treime din această expansiune ar fi în zonele de salt existente, unde riscul de răspândire este deja ridicat, a constatat analiza.
Defrişările şi exploatările miniere reduc habitatul liliacului
În cazul în care cererile de autorizaţii în curs de aprobare vor fi aprobate, guvernele ar dubla terenurile deschise minerilor din Guineea, Sierra Leone, Liberia, Coasta de Fildeş şi Ghana.
În total, suprafaţa aprobată pentru explorare şi extracţie în aceste ţări ar depăşi suprafaţa Germaniei.
Aproape o treime din această creştere ar fi în zone identificate în această analiză ca fiind zone de salt, unde există deja un risc ridicat de răspândire a virusului de la lilieci la oameni.
În cadrul unui studiu, care a analizat nouă focare de Ebola între 2006 şi 2014, cercetătorii au stabilit că şapte dintre acestea au avut loc la doi ani după pierderea pădurilor din apropiere.
În întreaga Africă de Vest, o astfel de dezvoltare rapidă a împins oamenii mai adânc în habitatul liliecilor, cum este şi cazul liliacului egiptean de fructe rousette, cunoscut pentru transmiterea virusului Marburg.
Regiunea acoperită de Guineea, Sierra Leone, Liberia, Coasta de Fildeş şi Ghana a pierdut aproape un sfert din acoperirea de copaci în primele două decenii ale acestui secol, potrivit datelor din satelit analizate.
Aceasta reprezintă un total de 88.000 de kilometri pătraţi, o suprafaţă de două ori mai mare decât Elveţia.
Mână în mână cu această distrugere a venit o creştere a focarelor zoonotice.
Africa a înregistrat 338 de focare zoonotice în ultimii 10 ani, cu 63% mai multe decât în deceniul anterior, potrivit unui raport recent al OMS.
Aproximativ 70% din aceste focare din perioada de 20 de ani au fost febre hemoragice virale, inclusiv Marburg şi Ebola.
Viruşii purtaţi de rozătoare, insecte şi căpuşe au lovit, de asemenea, mai frecvent.
OMS a citat drept factori creşterea rapidă a populaţiei continentului, urbanizarea şi invadarea habitatelor faunei sălbatice.
Marburg are multe asemănări cu Ebola şi o rată de mortalitate de până la 90%. De la descoperirea sa în 1967, virusul a sărit mai ales de la robuştii egipteni la lucrătorii din minele din Africa Centrală.
După o epidemie din 1998 în Republica Democrată Congo, oamenii de ştiinţă au găsit lilieci care trăiau într-o mină de aur sălbatică unde lucraseră multe dintre cele peste 100 de victime ale epidemiei.
Cei mai mulţi dintre mineri lucrau în subteran, făcând tuneluri cu mâna, fără echipament de protecţie.
„Mediul înconjurător a fost puternic murdărit cu excremente umane şi de lilieci", au scris cercetătorii în New England Journal of Medicine.
Marburg, ca şi Ebola, se poate răspândi de la o persoană la alta prin intermediul transpiraţiei, sângelui sau al altor fluide corporale.
În cazul în care un pacient de sex masculin supravieţuieşte, virusul poate rămâne în sperma sa timp de până la şapte săptămâni.
Boala poate evolua rapid, de la simptome precum febră, dureri de cap şi diaree, la hemoragii incontrolabile, insuficienţă de organe şi moarte.
Oamenii de ştiinţă spun că infecţiile Marburg asimptomatice sunt rare, dar posibile.
„Saliva, urina şi fluidele corporale ale animalului sunt cele care răspândesc aceste boli", a declarat Richard Suu-Ire, un specialist în cercetarea liliacilor, la Universitatea din Ghana, care a condus echipa care a investigat epidemia.
„Nu am putea spune dacă un fruct a fost contaminat doar uitându-ne la el".
Un studiu din 2021, finanţat de Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) din Statele Unite, a constatat că Marburgul din saliva rozătoarei egiptene poate rămâne infecţios timp de până la şase ore pe mango şi banane.
„Şase ore este suficient timp pentru ca un fruct copt să fie consumat de un alt animal sau om", au scris oamenii de ştiinţă într-un document care examinează această problemă.
„Într-o livadă sau o grădină, acest lucru reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică".
Fermierii şi alţi localnici taie adesea urmele de muşcături şi mănâncă restul fructului. De asemenea, aceştia hrănesc porcii şi alte animale cu fructe pe jumătate ronţăite sau atinse de lilieci.
Liliecii sunt purtători de viruşi ucigaşi. Oamenii de ştiinţă sugerează modalităţi de a le face faţă
Omenirea nu trebuie să oprească dezvoltarea pentru a evita riscul unei pandemii, dar oamenii de ştiinţă spun că trebuie să se schimbe multe lucruri:
- recunoaşterea riscurilor din jurul habitatelor de lilieci;
- evaluarea pericolelor legate de dezvoltarea pe teritoriile liliecilor;
- investiţii mai mari în monitorizarea şi răspunsul la focarele mortale;
Oamenii de ştiinţă spun că, pentru ca lumea să reducă riscul de pandemii globale, trebuie să gestionăm mai bine modul în care interacţionăm cu liliecii, purtători ai virusurilor responsabile de unele dintre cele mai grave crize de sănătate din ultimele decenii.
Cu toate acestea, unele dintre aceleaşi presiuni economice şi politice care fac dificilă rezolvarea crizei climatice de către liderii mondiali complică prevenirea pandemiilor.
Şi, la fel ca în cazul schimbărilor climatice, eşecul ar putea avea consecinţe devastatoare.
Cel puţin patru măsuri sunt esenţiale pentru a evita această soartă, spun oamenii de ştiinţă:
- Guvernele trebuie să identifice şi să recunoască riscurile asociate cu zonele dens populate de lilieci şi să coopereze pentru a se asigura că ţările, bogate sau sărace, pot răspunde la focarele de boală din jurul lor;
- Mai mulţi bani: Banca Mondială şi alte organizaţii estimează că este nevoie de 10 miliarde de dolari pe an pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să reducă riscurile şi să reacţioneze în caz de epidemii;
- Autorităţile trebuie să creeze modalităţi de a impune evaluări ale riscurilor pentru sănătate înainte de a permite proiecte care perturbă habitatele liliecilor;
- Oamenii de ştiinţă trebuie să continue să lucreze pentru a înţelege liliecii, ecosistemele din jurul lor şi modul în care se comportă liliecii atunci când oamenii le invadează teritoriul;
Astfel de măsuri sunt menite să reducă posibilitatea de „răspândire zoonotică", procesul prin care un virus trece de la o specie la alta, cum ar fi de la lilieci la oameni.
Liliecii reprezintă o preocupare deosebită, deoarece viruşii pe care îi poartă au provocat unele dintre cele mai mortale epidemii din ultimele decenii, inclusiv Ebola, SARS şi Marburg.
Se suspectează că virusul Marburg a ucis până în prezent cel puţin 40 de persoane în Tanzania şi Guineea Ecuatorială, două ţări cu epidemii în curs de apariţie, unde boala nu fusese niciodată raportată până în ultimele luni.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, cele mai periculoase zone de răspândire nu sunt habitatele rare, imaculate şi lipsite de oameni.
Mult mai riscante sunt zonele în care defrişările şi dezvoltarea au estompat orice graniţă între aşezările umane şi natura sălbatică, unde viaţa sălbatică este stresată şi interacţiunea frecventă poate facilita infectarea.
„Oamenilor le place o demarcaţie clară", a declarat Nicholas Robinson, un profesor american de drept al mediului, care a consiliat guverne şi a lucrat la probleme de conservare încă din anii 1960.
„Ei nu înţeleg că este vorba de un continuum de angajament între natură şi oameni", a concluzionat profesorul.
În martie 2022, OMS a început negocierile cu ţările membre în vederea încheierii unui tratat cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic pentru protecţia împotriva pandemiilor.
Un proiect de tratat, care îşi propune să stabilească reguli până la mijlocul anului 2024, include noţiunea de „O singură sănătate" ca principiu de bază.
Conceptul ar presupune ca semnatarii să accepte ideea că sănătatea oamenilor şi cea a animalelor sălbatice sunt interdependente.
De asemenea, proiectul cere ţărilor să fie de acord cu faptul că guvernele, sectorul privat şi societatea trebuie să colaboreze în vederea prevenirii unor focare care pot provoca viitoarele pandemii.
Studiile efectuate de Banca Mondială, OMS şi alte organizaţii au constatat că sistemele de sănătate la nivel mondial au nevoie de peste 10 miliarde de dolari anual, cel puţin în următorii cinci ani, pentru a se pregăti mai bine pentru o pandemie.
Fondul Monetar Internaţional, o altă agenţie financiară multilaterală, a estimat că pandemia de Covid-19 va costa economia mondială 13,8 trilioane de dolari până în 2024.
Dar convingerea guvernelor de a finanţa ameninţări teoretice este dificilă.
„Este pur şi simplu foarte greu de justificat să investeşti bani în ceva care ar putea fi o problemă în viitor", a declarat Raina Plowright, ecolog şi epidemiolog la colegiul de medicină veterinară al Universităţii Cornell, care a studiat efectele de contagiune.
Acest lucru este cu atât mai mult cu cât succesul - prevenirea bolilor - poate fi greu de demonstrat.
„Dacă împiedicăm ca aceasta să devină vreodată o problemă", a adăugat ea, „nimeni nu ştie cu adevărat că am oprit-o".
Dimensiunea sarcinii şi dificultatea de a şti exact unde ar putea apărea următoarea urgenţă îi face pe specialiştii în sănătate publică să se îngrijoreze că eforturile actuale sunt prea modeste.
„Dacă nimeni nu este responsabil, nimeni nu va reacţiona", a declarat Francesca Viliani, consultant în domeniul prevenirii şi pregătirii pentru pandemii din Copenhaga, care consiliază companiile miniere şi energetice cu privire la riscurile pentru sănătate.
(Sursa: Articolul complet @ Reuters)
