Echipa medicală aspitalului privat Monza Ares a realizat o premieră naţională în tratamentul chirurgical al cardiomiopatiei hipertrofice obstructive (CMHO), realizând o intervenţie printr-o tehnică minim invazivă - minitoracotomie dreaptă fără secţionarea sternului.
Operaţia a fost coordonată de echipa medicală condusă de către dr. Theodor Cebotaru, medic chirurg cardiovascular, recunoscut pentru contribuţiile inovatoare în domeniul chirurgiei cardiovasculare microinvazive, a precizat unitatea medicală, într-un comunicat.
În cei 15 ani de activitate, spitalul privat a realizat 22 de premiere medicale în cardiologie.
„Procedura a vizat un pacient în vârstă de 58 de ani, diagnosticat cu cardiomiopatia hipertrofică obstructivă clasică. Intervenţia a fost realizată printr-o minitoracotomie dreaptă, fără tăierea vreunui os. Am reuşit astfel efectuarea tuturor manevrelor necesare, similar celor realizate prin abordul tradiţional: rezecţia extinsă a ţesutului muscular obstructiv şi rezecţia a şase cordaje secundare de la valva mitrală”, a declarat dr. Theodor Cebotaru, medic primar chirurgie cardiolvasculară în cadrul unităţii medicale.
”Intervenţia s-a desfăşurat fără complicaţii, iar pacientul a evoluat extrem de bine, fără insuficienţă mitrală reziduală şi fără obstacole rămase în calea ejectării sângelui. Abordul microinvaziv a permis recuperarea rapidă, pacientul fiind externat la doar patru zile după operaţie, în stare foarte bună”, a completat medicul.
Cardiomiopatia hipertrofică obstructivă este o afecţiune congenitală ereditară caracterizată prin îngroşarea excesivă a peretelui cardiac, fapt care determină obstrucţia fluxului sanguin ejectat din inimă.
Frecvent, această boală se asociază şi cu modificări ale valvei mitrale, care agravează obstrucţia. Fără tratament corespunzător şi oportun, CMHO evoluează spre insuficienţă cardiacă severă, având un prognostic rezervat.
Până recent, intervenţia chirurgicală standard pentru corectarea CMHO era realizată exclusiv prin secţionarea sternului pentru accesul la inimă. Evoluţia tehnicilor chirurgicale microinvazive a permis echipei medicale de la Monza Ares să dezvolte şi să implementeze, pentru prima dată la nivel naţional, această intervenţie complexă prin minitoracotomie, fără a fi necesară secţionarea sternului.
Această abordare reduce semnificativ trauma chirurgicală, durerea şi disconfortul postoperator, accelerând procesul de recuperare şi reducând riscurile asociate.
Echipa medicală a Spitalului Monza are o experienţă de peste 13 ani în tratamentul chirurgical al cardiomiopatiei hipertrofice obstructive. Competenţa tehnică foarte complexă în această patologie a fost dobândită prin colaborarea cu prof. dr. Paolo Ferrazzi, recunoscut ca având cea mai mare experienţă europeană în tratarea CMHO şi care a contribuit la formarea echipelor medicale a Monza Ares.
De la momentul acestei premiere, echipa medicală a Spitalului Monza a continuat să aplice cu succes abordarea microinvazivă în tratamentul CMHO. Astfel, au mai fost realizate încă patru intervenţii chirurgicale prin minitoracotomie, de către echipa condusă de Dr. Theodor Cebotaru, precum şi de echipa coordonată de dr. Stanislav Rurac.
Monza Ares este cea mai mare reţea naţională privată specializată în cardiologie, oferind soluţii terapeutice de cardiologie microinvazivă prin chirurgie cardiovasculară şi cardiologie intervenţională.
Grupul deţine ATI de categoria I, 5 săli de operaţie dedicate chirurgiei cardiovasculare si 3 săli de angiografie in cadrul Spitalului Monza, în total având 11 săli de angiografie în 8 centre din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Târgu Jiu, Tulcea, Oneşti şi 3 clinici multidisciplinare, cu focus pe cardiologie, în Cluj-Napoca. Grupul Monza Ares este deţinut majoritar, din 2019, de fondul american de investiţii Highlander Partners.