Compania Naţională de Investiţii va moderniza sau construi peste 300 de unităţi sanitare din România

Compania Naţională de Investiţii va moderniza sau construi peste 300 de unităţi sanitare din România

Compania Naţională de Investiţii va moderniza sau construi în următorii ani 326 de unităţi sanitare din România, incluse de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) pe o listă-sinteză a obiectivelor incluse în subprogramul pentru unităţi sanitare. 

„326 de unităţi sanitare vor fi construite, modernizate şi dotate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), prin Compania Naţională de Investiţii. Ministrul Ion Ştefan a semnat ordinul pentru completarea listei-sinteză a obiectivelor incluse în Subprogramul <Unităţi sanitare>, venind, astfel, în sprijinul comunităţilor locale care nu au acces la servicii medicale moderne, la standarde europene",  a precizat vineri ministerul, într-un comunicat de presă.

Programul prevede construirea şi dotarea unor dispensare medicale din oraşe şi municipii, unde vor fi derulate lucrări de extindere, reabilitare, consolidare, eficientizare energetică, amenajare, modernizare şi dotare a unor unităţi spitaliceşti (spitale, ambulatorii, complexe balneare, baze de tratament) specializate în servicii de urgenţă, chirurgie, pediatrie, neurologie, radioterapie, psihiatrie, pneumologie, reumatologie, balneologie etc.

Unul dintre proiectele vizate, anunţat tot vineri de CNI, este construirea unui corp nou (DS+P+5E) în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. Pompei Samarian Călăraşi”, care va comunica cu corpurile de clădire deja existente ale spitalului şi va prelua funcţionalitatea actuală a 3 corpuri existente.

În noul corp de clădire vor exista spaţii dedicate pentru secţiile de imagistică (CT şi RMN), neurologie, psihiatrie, geriatrie, oncologie, pediatrie, obstetrică-gincologie, chirurgie plastică, neonatologie etc, cu 230 de paturi.

Investiţia are o valoare de 86,2 milioane de lei şi o durată de realizare de 40 de luni, din care 4 sunt dedicate activităţii de proiectare.

De asemenea, prin Axa Prioritară 8 a POR, MLPDA are în derulare 329 de proiecte, în valoare totală de peste 3,5 miliarde de lei, care vizează infrastructura de sănătate şi cea socială.

viewscnt