Reducerea expresiei a două molecule, CD153 şi CD30, pe anumite tipuri de celule imune atenuează disfuncţia rinichilor îmbătrâniţi, anunţă un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Kyoto, Japonia.
În pofida a mai mult de două milioane de oameni care mor de leziuni renale acute în fiecare an în lume, şi a altor zeci de milioane care suferă de afecţiuni renale, niciun tratament eficient pentru această afecţiune nu este disponibil în prezent. În plus, majoritatea pacienţilor cu leziuni renale acute sunt vârstnici cu prognostic slab, ceea ce face ca aceste afecţiuni să fie o problemă majoră de sănătate publică şi o povară socioeconomică enormă în ţările în curs de îmbătrânire.
Ţinând cont de aceste realităţi, oamenii de ştiinţă au căutat căi de semnalizare moleculară neexplorate care ar putea fi ţinte promiţătoare de medicamente.
O caracteristică histologică distinctă a leziunilor renale acute la persoanele în vârstă o reprezintă ţesuturile limfoide terţiare - ţesuturile responsabile cu formarea limfocitelor, care duc la inflamaţii cronice ce pot agrava prognosticul.
Ţesuturile limfoide terţiare se găsesc la populaţiile cu mai multe boli renale şi provoacă o reacţie imună care implică mai multe tipuri de celule imune, explică prof. Motoko Yanagita, de la ASHBI, Institutul pentru Studiul Avansat al Biologiei Umane din Kyoto.
„Am presupus că ţesuturile limfoide terţiare contribuie la progresia leziunilor renale. Ceea ce nu ştim sunt căile de semnalizare care guvernează interacţiunile celulelor imune", spune cercetătoarea.
Sistemul imunitar răspunde în cazul infecţiilor sau rănirii organismului. Cu toate acestea, chiar şi la persoanele sănătoase, îmbătrânirea naturală afectează funcţia şi compoziţia celulelor imune, ceea ce poate duce la o serie de boli frecvent observate la vârstnici, cum ar fi cancerul, infecţiile şi autoimunitatea.
În cadrul studiului, prof. Yanagita şi colegii ei au căutat acele celule imune specifice care au arătat schimbări notabile în grupurile de şoareci mai în vârstă cu rinichi sănătoşi sau deterioraţi. La şoarecii în vârstă cu rinichi bolnavi, ei au găsit două tipuri specifice de celule, celule T asociate senescenţei (SAT) şi celule B asociate vârstei (ABC), care se acumulau continuu odată cu formarea ţesuturilor limfoide terţiare.
„Am descoperit că celule SAT şi ABC sunt legate de membrii superfamiliei TNF (factorul de necroză tumorală), respectiv CD153 şi CD30", explică Yanagita.
Membrii superfamiliei TNF sunt bine cunoscuţi în comunitatea ştiinţifică pentru implicarea lor în dezvoltarea ţesuturilor limfoide. CD153 şi CD30 sunt două molecule exprimate pe suprafeţele celulelor SAT şi ABC, care permit celor două celule să comunice între ele. Conform cercetătorilor, printre diferitele celule imune examinate în rinichii deterioraţi ai şoarecelui, moleculele CD153 şi CD30 au fost găsite aproape exclusiv pe celule SAT şi ABC.
Cercetătorii au mai descoperit că eliminarea genelor CD153 şi CD30 a redus numărul de celule SAT şi ABC la şoareci. Şi cel mai important, inactivarea celor două gene a dus la mai puţine ţesuturi terţiare limfoide şi la mai puţine leziuni renale.
La o examinare a probelor de rinichi umani s-a constatat, de asemenea, că expresia CD153 şi CD30 a fost mai mare în celulele imune situate în ţesuturile limfoide terţiare.
Remarcând că ţesuturile limfoide terţiare sunt frecvent observate în cazul leziunilor renale acute la şoareci şi oameni, Yanagita consideră că rezultatele cercetării ar trebui luate în considerare pentru descoperirea de noi medicamente.
„Rolul CD153 şi CD30 în dezvoltarea ţesuturilor limfoide terţiare nu a fost niciodată recunoscut. Ar putea fi o ţintă terapeutică promiţătoare pentru tratamentul bolilor renale la vârstnici", a mai spus ea.
Cercetarea a apărut în Journal of Clinical Investigation - JCI.