Un proiect transfrontalier pentru dezvoltarea infrastructurii în medicina chirurgicală, implementat la UMF Timişoara

Un proiect transfrontalier pentru dezvoltarea infrastructurii în medicina chirurgicală, implementat la UMF Timişoara

Proiectul „Infrastructură Medicală pentru Dezvoltarea de Servicii Chirurgicale de Excelenţă în Zona Transfrontalieră” este finanţat prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş” din Timişoara a încheiat implementarea unui proiect transfrontalier cu Serbia, pentru dezvoltarea infrastructurii de instruire chirurgicală, disponibilă medicilor rezidenţi, specialişti, dar şi studenţilor la medicină, prin intermediul Centrului de Training şi Chirurgie Experimentală „Pius Brînzeu”.

În cadrul proiectului, au avut loc şi sceeninguri pentru depistarea afecţiunilor din sfera chirurgiei şi a diabetului zaharat, dar şi a cancerelor.

„Una dintre părţile forte ale proiectului a fost că ne aliniem în lupta cu această pandemie silenţioasă, cancerul. Alături de proiectele de screening de sân implementate de Ministerul Sănătăţii, acest proiect aduce screening de cancer de col uterin, de prostată, gastric şi de colon. Ne aliniem în acest trend de a depista în stadii cât mai precoce această maladie pentru a o trata cât mai potrivit", a declarat, miercuri, pentru Agerpres prorectorul UMF, dr. Cristian Oancea.

Managerul proiectului MEDICARE, dr. chirurg Alexandru Blidişel, a arătat că 10.000 de pacienţi au beneficiat de screeningurile incluse în proiect, prin varianta online şi cea de analize.

Potrivit acestuia, pacienţii beneficiari au prezentat patologii din toate ramurile chirurgicale (generală, vasculară, neurochirurgie ORL), şi, în special, patologii vasculare, care au avut legătură cu laparoscopia şi cu microchirurgia.

Dr. Alexandru Blidişe a mai precizat că, marea majoritate a pacienţilor au fost cei pentru diabet zaharat, cu cele mai multe analize şi cei pe chirurgie cardiovasculară.

„La peste 15% dintre ei există posibilitatea să fi fost în faza incipientă a bolii, au avut primele semne şi au fost direcţionaţi spre medicii specialişti", a precizat dr. Blidişel.

Proiectul „Infrastructură Medicală pentru Dezvoltarea de Servicii Chirurgicale de Excelenţă în Zona Transfrontalieră” este finanţat prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia şi are un buget de 1,17 milioane de euro, beneficiind de sprijin financiar nerambursabil din partea Uniunii Europene în valoare de 997 mii de euro.

Fondurile disponibile prin proiect pentru partenerul român au fost utilizate pentru extinderea cu un nivel a clădirii Centrului de Training şi Chirurgie Experimentală „Pius Brînzeu”, care este un centru de excelenţă al UMF Timişoara în pregătirea chirurgicală la nivel european a medicilor din zona trasfrontalieră şi nu numai.

De asemenea, au fost organizate cursuri de pregătire pe specialităţi pentru peste 200 de medici şi 40 de asistente.

Extinderea spaţiului în cadrul clădirii va duce la creşterea numărului de medici specialişti care se vor pregăti în continuare pentru a oferi servicii medicale de înaltă calitate.

Proiectul a oferit investigaţii gratuite de screening pentru cancerul de prostată, cancerul de col uterin şi diabet zaharat unui număr de peste 6.000 de pacienţi din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, cu preponderenţă din mediul rural şi pacienţilor dezavantajaţi.

viewscnt