În această perioadă medicii pediatri spun că s-au aglomerat camerele de gardă ale spitalelor şi că au de-a face mai ales cu viroze respiratorii la copii. În acest context al pandemiei de COVID-19 s-a schimbat şi patologia sezonieră, astfel că avem viroze respiratoria în plină vară deşi le aşteptăm în sezonul rece. ,,Nu mai există nicio repartizare sezonieră a anumitor patologii. Avem şi bronşiolite şi pneumonii şi chiar gripe pe care le vedeam de obicei iarna, alături de diareei pe care le vedem de obicei vara”, a declarat pentru 360medical.ro dr. Laura Ion, medic pediatru.
Tot mai mulţi copii cu infecţii cu virus scinţial respirator, bronşiolite, pneumonii cu componentă bronho-obstructivă, cu gripă ajung la spital. ,,Din ceea ce vedem noi acum la camera de gardă, copiii vin cu o patologie destul de polimorfă. Spre deosebire de perioada în care copiii au stat izolaţi, în acest moment sunt destul de mulţi pacienţi la camera de gardă”, a spus dr. Laura Ion.
O provocare pentru medici este diagnosticul diferenţial al virozelor respiratorii şi gripelor cu infecţia SARS-COV-2 la copii.
,,Din cauza polimorfismului clinic al infecţiei cu SARS CoV-2 la copil, diagnosticul diferenţial al infecţiei COVID-19 cu alte viroze respiratorii este mai greu de efectuat. Şi-atunci sigur că în orice situaţie trebuie să ne gândim că ar putea să fie şi COVID, dar să nu uităm că nu este totuşi singura boală şi că şi alte boli se pot manifesta cu febră sau cu simptomatologie asemănătoare”, a precizat medicul care este coordonatorul Departamentului de Pediatrie Ponderas Academic Hospital.
Febra este un simptom prezent în COVID-19, dar şi în alte boli. Activităţile anterioare pandemiei şi perioadei de izolare au fost reluate şi au făcut posibilă reapariţia virozelor.
,,S-a renunţat la mască, şi nu numai acest lucru. Copiii au început să fie din nou socializaţi, să meargă la grădiniţe, au fost puţin pe la şcoală, acum merg în tabere şi atunci firesc şi contactul între ei a făcut posibilă reapariţia virozelor”, a explicat pediatrul.
Valul 4 al pandemiei de COVID-19 ar putea aduce măsuri de evitare a colectivităţii, şcoală online, purtarea măştii, măsuri care vor face ca şi virozele să fie limitate ca număr. Medicul pediatru explică în ce situaţii se face un test COVID la copii pentru a exclude diagnosticul de infecţie cu noul coronavirus
,,Când avem un copil care are simptomatologie sugestivă pentru infecţia COVID luăm PCR de SARS CoV-2. Când acesta are un context epidemiologic sau când vine dintr-o altă ţară facem acest test”, detaliază dr. Laura Ion, care le atrage atenţia părinţilor să fie atenţi la starea generală a copilului şi mai ales la febra înaltă şi la răspunsul la antipiretice.
,,Dacă este greu responsivă sau neresponsivă la antipiretice, atunci copilul trebuie adus la spital”, afirmă medicul pediatru.
Bateria de investigaţii pentru o viroză ar trebui să conţină o hemogramă, o proteină C reactivă, un exudat faringian sau un test rapid de streptococ, iar dacă e vorba de o infecţie digestivă ar trebui făcute antigene virale din scaun, completează specialistul.
Virozele respiratorii se contactează pe calea aeriană, iar cele digestive mai ales pe cale fecal-orală, astfel că igiena mâinilor este foarte importantă, a alimentaţiei cu spălarea corectă a alimentelor, cu prepararea lor termică corectă.
,,Copilul ar fi bine să nu fie lăsat să pună mâinile peste tot şi apoi să le ducă la gură, dar şi din experienţă personală ştiu că e destul de greu să faci acest lucru cu un copil mic”, a mai spus dr. Laura Ion.
Medicul pediatru oferă câteva sfaturi pentru părinţi referitoare la gestionarea virozelor acasă, semnalându-le că indiferent de boala în sine, copilul trebuie văzut de medic ca să stabilească clar dacă e vorba de-o banală viroză sau de ceva mai grav.