Noi reglementări privind telemedicina în România se află în dezbatere publică. Acestea vizează 49 de specialităţi medicale în care pot fi acordate servicii de telemedicină. Printre ele se regăsesc şi cardiologia, oftalmologia şi otorinolaringologia, motiv pentru care am discutat cu medici care activează în cele 3 specialităţi medicale pentru a afla opiniile specialiştilor cu privire la avantajele telemedicinei, dar şi la capacanele acesteia.
As. univ dr. Alexandru Cotoban, medic cardiolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti(SUUB), este de părere că ,,interacţiunea fizică, examenul obiectiv al pacientului, este piatră de temelie în medicină. Pacienţii pot suferi de diverse acţiuni mai mult sau mai puţin acute, pot avea agravări ale stărilor preexistente care doar din anamneză, din informaţiile obţinute de la pacient de către medic nu pot fi diagnosticare corect în toate circumstanţele”.
Despre semnele din anumite boli cardiovasculare pe care medicii nu le pot observa folosind telemedicina a vorbit cardiologul Alexandru Cotoban, arătând că examenul obiectiv aduce deseori informaţii importante.
,,Prezenţa edemelor gambiere, care în funcţie de caracteristicile la palpare, nu numai cele la inspecţie, poate îndruma medicul către un anumit diagnostic, fie că pacientul are o tulburare locală de circulaţie, că are o problemă vasculară, că are o problemă nefrologică. Sunt 3 aspecte care nu pot fi diferenţiate strict pe baza inspecţiei edemelor gambiere”, a precizat as. univ dr. Alexandru Cotoban, medic specialist la SUUB.
Nu e singura specialitate în care telemedicina are limite.
,,În dermatologie mai mult ca în alte afecţiuni este destul de greu să pui diagnosticul pe o poză. Este foarte importantă nuanţa unei culori”, mărturisea dr. Alin Nicolescu Secretar General al Societăţii Române de Dermatologie şi medic dermatolog, într-unul din episoadele acestui serial demarat în EXCLUSIVITATE de 360medical.ro despre Telemedicină şi capacanele ei.
Dr. Loredana Mitran, şeful Secţiei ORL de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, a spus că ,,telemedicina este doar o soluţie de moment”. Medicul orelist susţine că la telefon poate doar să orienteze pacientul dacă este urgenţă imediată şi trebuie să meargă la UPU sau mai poate aştepta până a doua zi.
,,Nu-mi permit să pun un diagnostic la telefon, nu-mi permit să dau un tratament la telefon în specialitatea asta”, a mărturisit dr. Loredana Mitran, care întotdeauna a sfătuit pacientul să vină în serviciul UPU.
,,Desigur că este o perioadă în care pacienţii se feresc să vină la spital după cum ştim cu toţii, dar nu mi-am permis să dau indicaţii telefonice”, a afirmat medicul orelist.
Dr. Horia Stanca, şeful secţiei de oftalmologie de la Spitalul Prof. Dr. Agrippa Ionescu, secretarul general al Societăţii Române de Retină, crede că ,,telemedicina este utilă oricui, pentru că dacă pacientul nu are acces la servicii medicale, măcar poate primi un sfat descriind o situaţie”. În specialitatea oftalmologie există anumite dispozitive care permit examinarea de la distanţă a pacientului, dar acest lucru implică ca pacientul să le aibă.
,,Sunt nişte sisteme de captare a imaginilor de fund de ochi ale pacientului, de măsurare a presiunii intraoculare de către pacient însuşi, care să le trimită apoi medicului”, a declarat dr. Horia Stanca.
Pandemia de COVID-19 a generat o reorientare a curentului în tehnologia de diagnostic în oftalmologie şi cu siguranţă pe viitor, se vor dezvolta tot mai multe soluţii care să faciliteze telemedicina.
,,Cred că e utilă chiar şi în specialitatea noastră, şi pe măsură ce vom avea o paletă mai largă de dispozitive prin care să interacţionăm la distanţă cu pacienţii, vom fi mai bine pregătiţi să le oferim servicii în felul acesta. Chirugie oculară însă, de la distanţă încă nu se poate face. Deci clar trebuie să interacţionăm cu pacienţii”, a conchis dr. Stanca.
Dr. Adriana Mihalaş, medic de familie în Bucureşti şi secretarul Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti spunea în primul episod al serialului ,,Telemedicina şi capcanele ei” că ,,nimic nu o să înlocuiască consultaţia directă, fizică”.
În episoadele următoare vă vom prezenta opiniile altor specialişti referitoare la telemedicină şi aplicarea ei în sistemul medical românesc.