Beneficiile telemedicinei sunt de necontestat, iar pandemia de COVID-19 a scos şi mai mult la lumină necesitatea acesteia. Medici şi pacienţi, deopotrivă, au fost nevoiţi peste noapte să se familiarizeze cu instrumente de IT şi mijloace de comunicare mai puţin folosite înainte de pandemie pentru a putea accesa anumite servicii medicale. 360medical.ro a demarat un serial în EXCLUSIVITATE despre telemedicină şi capcanele ei, în care vă prezintă opiniile medicilor din diferite specialităţi cu privire la aplicarea telemedicinei în România. Dr. Alin Nicolescu, Secretar General al Societăţii Române de Dermatologie şi medic dermatolog, e de părere că telemedicina este absolut necesară, dar în practică are limitele ei.
,,În dermatologie mai mult ca în alte afecţiuni este destul de greu să pui diagnosticul pe o poză. Este foarte importantă nuanţa unei culori. Dacă faci poza dintr-un unghi şi nu vezi din partea cealaltă o să spui că e alt tip de leziune. ,Noi avem câteva tipuri de leziuni elementare şi peste 3000 de boli, deci nuanţele fac diferenţa”, a precizat dr. Alin Nicolescu.
În opinia Secretarului General al Societăţii Române de Dermatologie, telemedicina a fost o provocare şi pentru medici şi pentru pacienţi.
,,Telemedicina e act medico-legal. În telemedicină ai o responsabilitate şi în momentul în care tu ai dat un verdict, acel verdict este decizional. Înseamnă că tu trebuie să discuţi foarte atent cu pacientul, ceea ce s-a şi încercat, trebuie să ai un mesaj ferm şi nu întotdeauna este posibil, că nici tu nu-ti dai seama întotdeauna din telefon în ce stare este acel pacient”, a afirmat medicul dermatolog.
Specialistul atrage atenţia asupra faptului că sunt şi pacienţi care nu se descurcă cu aceste mijloace tehnice şi care au nevoie de ajutorul familiei, rudelor pentru a lucra cu aceste instrumente tehnice.
,,Sigur că fără telemedicină ne-am fi descurcat mult mai greu, categoric este absolut necesară, dar are şi capcanele ei şi trebuie să fim foarte atenţi când facem această telemedicină. . Am avut mare noroc cu această telemedicină, probabil că multă vreme va mai rămâne, va trebui să convieţuim cu ea, dar nu poate suplini actul medical, este o situaţie de urgenţă şi de multe ori te poţi păcăli”, a afirmat dr. Nicolescu. Referindu-se la perioada pandemiei de COVID-19, dermatologul susţine că fără telemedicină medicii s-ar fi descurcat mult mai greu.
Urmăriţi şi celelalte episoade ale serialului demarat de 360medical.ro în EXCLUSIVITATE despre telemedicină şi capcanele ei.
Dr. Adriana Mihalaş: ,,Telemedicina între medic şi pacient poate avea foarte multe capcane”